Este evident și mulți dintre noi conștientizăm că majoritatea problemelor noastre provin de cele mai multe ori din lipsa unor repere personale și ale unor valori strâmbe. Aceste repere pot fi costisitoare atunci când vorbim de felul în care ne alegem hrana, de felul în care alegem să ne hrănim ”creierul”, sufletul și mai apoi, corpul.
În alimentație avem mare trebuință de bun-simț! Ei bine, mă puteți întreba ce înseamnă acest bun-simț, iar răspunsul este unul simplu și firesc:
- să mânănci mai puțin;
- să alegi doar hrană de bună calitate;
- să-ți faci singur cumpărături și să-ți pregătești ori de câte ori poți mâncarea personal;
- să stai la masă în tihnă și niciodată să nu mănânci când ești nervos sau trist;
- să nu exagerezi cu aceste activități legate de hrană mai mult decât este firesc, acordând o importanță mai mare decât ar fi firesc.
Ce înseamnă hrana și de ce mâncăm?
Mâncarea este sursa prin care ne menținem starea de funcționalitate, vitalitate și sănătate în corp și minte, iar această stare deplină a binelui ne transpun într-un plan al conștiinței mai clar sau mai înalt, am putea îndrăzni a spune. Dacă corpul fizic este plin de vitalitate, mintea este prezentă și clară, conștiința noastră va fi inspirată de undeva mai presus de noi. Pentru a ajunge la o astfel de influență, avem nevoie a ne face ordine în minte și disciplină în corp.
Vitamine sau bucurie?
Întotdeauna armonia interioară, tonusul psihic bun și bucuria relațiilor cu cei din jur vor aduce starea de sănătate mult peste tot ce generează toxinele sau vitaminele. Să ne gândim la un sandviș din pâine albă cu orice și-l imaginează fiecare, servit într-o pauză extrem de scurtă la birou. Stresat și cu mintea în altă parte, înfulecăm acest sandviș, ce poate fi împovărător pentru corp și minte, un dezastru!
Iar acum, imaginați-vă același sandviș, servit pe o pătură, la un picnic cu cineva drag. Savurat în tihnă, iar alături vezi copaci înfloriți sau un câmp înflorit. Mă credeți că efectul aceluiași sandviș, servit doar în situații și condiții complet diferite, are cu totul alt rezultat?
Poate fi o povară să fii responsabil?
De ce am fugi de responsabililatea asupra propriei noastre vieți, asupra corpului nostru? Când atât de multe minți luminate ne spun că adevărata libertate vine tocmai atunci când ești responsabil asupra propriilor acțiuni și alegeri. Liber ești și atunci când ai puterea să oprești o mâncare nepotrivită, dar care-ți place la gust, alegând altceva ce știi că-ți face bine stării de bine.
Tot libertate este și atunci când te opui unui viciu să te stăpânească și decizi să schimbi asta, să biruiești pofta sălbatică din tine. Da, acestea sunt forme ale adevăratei libertăți. Lași mintea și spiritul să vibreze în câmpul potențial din jurul tău, eliberându-te din orice robie ce te ține prizonier plăcerii și atât!
Construiește-ți propria viață, construiește-ți propria dietă, încetează să mai trăiești după spusele altora! Avem puterea și libertatea de a alege mereu bunul-simț ”garnitură” la masă! Să mănânci mai puțin, mai bine, cu plăcere, să mănânci ceva ce ai gătit cu drag chiar tu – iată primii pași, prima rețetă către o viață mai frumoasă și mai bună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!