În această acțiune s-au implicat foarte mulți voluntari de toate vârstele dar și mulți elevi și studenți. Au venit foarte mulți tineri de la Clubul Leo Timișoara și Clubul Rotary, studenți de la Politehnica Timișoara, elevi de la Liceul Bela Bartok și Liceul Pedagogic, elevi de la Școala generala Dumbrăvița cu profesorii lor, la care s-au adaugat , făra excepție , toti angajații Primăriei Dumbrăvița. Organiztorul acțiunii a fost ca și anul trecut dumbrăvițeanul Vali Mureșan, sprijinit de autoritățile locale.
Toți participanții au primit saci, hârlețe, apă minerală și mănuși, unele grupuri au venit dotați cu tot ce le trebuia. Au primit o lista cu reguli minimale și numere de telefoan de comunicare și au fost repartizați cu microbuzele, pe zone. A fost vizată în special, zona Pădurea Verde unde s-au acumulat multe gunoaie, zona lacului de acumulare și multe alte zone unde se știa de existenta gunoiului.
Sacii plini cu gunoi au fost scoși la vedere pentru a fi colectați, iar în unele zone au fost trimise utilaje pentru încărcarea gunoiului mai consistent sau a resturilor de la construcții. Conducerea Primăriei a promis ca utilajele vor acționa pe tot perimetrul pădurii și în zilele următoare.
Cei peste 300 de voluntari au încărcat cca. 1700 de saci.
„Mulțumesc tuturor participantilor și tinerilor care s-au implicat in număr mare! Munca și atitudinea lor este o lecție pentru toți. M-aș fi bucurat dacă voluntarilor participanți li s-ar fi alăturat și dumbrăvitenii care reclamă că au gunoi aruncat pe proprietățile lor”, ne-a declarat primarul Syilagzi Geza.
Citiți principiile noastre de moderare aici!