Potrivit AGERPRES, plata acestor sume a fost asumată de România în cadrul Conferinţei internaţionale a donatorilor. Astfel, bugetul Ministerului Afacerilor Externe se suplimentează cu 6,5 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
„Fondurile sunt necesare pentru plata contribuţiei financiare voluntare a României, în cuantum total de 1,3 milioane euro, asumate de România în cadrul Conferinţei internaţionale a donatorilor în sprijinul populaţiilor din Turcia şi Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023″, a transmis Guvernul.
Angajamentul financiar va fi direcţionat către următoarele organizaţii internaţionale:
- 150.000 de euro către Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în beneficiul populaţiei din Republica Turcia;
- 150.000 de euro către Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) în beneficiul populaţiei din Republica Turcia;
- 700.000 de euro sub forma unei contribuţii voluntare în beneficiul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru redresare rapidă în Republica Turcia;
- 150.000 de euro către Programul Alimentar Mondial (PAM) în beneficiul populaţiei din Republica Arabă Siriană;
- 150.000 de euro către Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în beneficiul populaţiei din Republica Arabă Siriană.
Mai mult, a fost aprobată plata contribuţiei financiare voluntare a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) destinată Programului Regional de Competitivitate EURASIA. Este vorba despre o sumă de 200.000 de euro, suportată din bugetul anual aprobat al Ministerul Afacerilor Externe pentru anul 2023.
„Contribuţia voluntară în cadrul programului va asigura vizibilitate României în contextul procesului de aderare la OCDE şi va contribui la consolidarea profilului activ atât în cadrul organizaţiei şi a membrilor OCDE, cât şi faţă de ţările partenere. Având în vedere sprijinul constant al României faţă de Republica Moldova şi Ucraina, alăturarea la programul ECP reprezintă şi o continuare a sprijinului multidimensional acordat de România celor două state, inclusiv prin implicarea în diferite activităţi ale programului, contribuind la dezvoltarea economică în vecinătate”, a mai transmis Guvernul.
Programul Regional de Competitivitate EURASIA (ECP) al OCDE a fost lansat în 2008 şi are ca obiectiv creşterea competitivităţii, îmbunătăţirea climatului de afaceri şi sprijinirea tranziţiei la economia de piaţă în ţări din Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală. Acesta include cele şase ţări acoperite de Iniţiativa OCDE pentru Europa de Est şi Caucazul de Sud – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina – şi cele acoperite de Iniţiativa pentru Asia Centrală – Afganistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Mongolia.
Trimite articolul
Xocde in sus ocde in jos. pai cum ma, ne cumparam locu in ocde? io credeam ca ajutam asa, ca pe unii in nevoie. da’ nu mai bine mitu… ăăă… adica da! direct pe aia care s-au opus fara niciun argument logic? cat costa un liceu de ex?
# costa rica e in ocde.politica externa… nivel aria cercului. mai nou si aria covrigului😂🤣😂🤪
#🤪