36,5% dintre participanți au cumpărat o locuință în ultimul an, în vreme ce restul de 63,5% intenționează să facă o asemenea achiziție în următoarele șase luni. Unul din patru români spune chiar că achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv principal pentru 2021.
Participanții s-au orientat spre apartamente cu două camere, amplasate în clădiri finalizate înainte de anul 2015, cu un buget sub 60.000 de euro.
„Pe de altă parte, cei care au de gând să cumpere o locuință în perioada următoare sunt interesați mai degrabă de imobile noi, mai ales case/vile și au la dispoziție bugete mai mari. 32% dintre respondenți dispun de bani din resurse proprii pentru o achiziție, în vreme ce 60% au nevoie de o finanțare bancară, iar 8% ar fi interesați de sistemul de rate la dezvoltator”, subliniază Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro.
Dorința de a locui în natură sau în comunități situate în afara orașelor, au fost cele mai des răspunsuri repetate.
Ce caută cumpărătorii din Timișoara
72,3% dintre persoanele intervievate sunt potențiali cumpărători, iar restul au făcut deja o achiziție. Peste 80% dintre tranzacții au avut ca scop uzul personal, 9% o investiție, iar 15% au fost în beneficiul altei persoane.
„9% dintre clienții din această zonă a țării au fost/sunt interesați de apartamente cu 2 camere, 30%, de o casă, 11%, de un apartament cu 3 camere, 9%, de o garsonieră, iar 43%, de un apartament cu 4 camere sau mai mult”, arată datele studiului.
A crescut masiv interesul pentru locuințele noi, procentul ajungând la 63,8%. Bugetele sunt împărțite astfel: 15% sub 40.000 de euro, 15% între 40.001 și 60.000 de euro, 30% între 60.001 și 80.000 de euro, 32% între 80.001 și 100.000 de euro, iar 9% peste 100.000 de euro.
Studiul a fost realizat de compania de cercetare Unlock Research la solicitarea Imobiliare.ro.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XCare ,,apartamente,, MARI acelea de 49 de metrii patrati care costa 75 000 de euro cel putin si pentru care unii a se citi fraieri se indatoreaza pentru doua generatii?
Prostia in Romania s a cronicizat.In unele orase dar si pe la tara se cere pe case si apartamente preturi mai mari ca in multe tari din vest si culmea prostiei sint foarte multi care desi nu au bani decit de avans si acesta luat pe un credit de nevoi personale se indatoreaza pe zeci de ani de acum incolo.
Prostia este o boala cronica care nu are leac,dar se pare ca se transmite foarte usor.
Asadar….
O casa decenta costa acum peste 160.000 EUR, dar majoritatea participantilor la sondaj sunt dispusi sa ofere pana in 100.000?