După ce în această săptămână, compania Dräxlmaier a anunțat că își va tripla suprafața de producție dotată cu tehnologie modernă din Timișoara, iar Porsche Engineering a transmis că va deschide un centru de cercetare și dezvoltare, a urmat un al treilea anunț cu o investiție majoră în e-mobilitate.
ZF intenționează să își extindă domeniul de activitate. Momentan, 150 de ingineri dezvoltă și testează software pentru sistemele de direcție și frânare. Dimensiunea echipei va crește însă în următorii trei ani. Compania germană va extinde competențele hubului său de inginerie către mobilitatea electrică și soluțiile software și va dezvolta echipe de inginerie pe toate segmentele. Se așteaptă și o cooperare cu Universitatea Politehnica din Timișoara.
„Le vom oferi sarcini și proiecte interesante pentru a lucra la generația următoare de mobilitate, în cadrul unuia dintre cei mai mari furnizori automotive din lume”, spune Dr. Walliser, vicepreședinte senior pentru cercetare și dezvoltare corporativă, inovare și tehnologie.
Investiția a fost anunțată și de primarul Dominic Fritz, care spune că a avut o discuție imediat după alegeri cu reprezentanții companiei ZF.
„În următorii trei ani își vor tripla numărul de ingineri care lucrează acum în oraș, cu 100 de angajări pe an. Am avut o discuție imediat după alegeri cu reprezentanții companiei ZF. Aveau de ales între Timișoara și alte orașe din Polonia, Portugalia, Serbia și România și le-am prezentat avantajele noastre: un oraș inovator, cu forță de muncă de înaltă calificare, care aspiră să devină un pol al tehnologiilor verzi și soluțiilor de e-mobilitate”, spune Dominic Fritz.
ZF are peste 5.000 de angajați în cele cinci locații din țară, din Timișoara, Roman, Oravița, Lupeni, Marghita.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XExcelenta veste
Și Tesla a vrut să producă baterii auto lângă Berlin și activiștii de mediu au zis pas… Acum compania Dräxlmaier a văzut că la continental nu se dau amenzi pentru poluare și vor să facă și ei o fabrică de baterii…