Datele publicate marți, 18 mai, de Institutul Național de Statistică arată că Produsul Intern Brut a crescut cu 2,8% pe serie ajustată, față de trimestrul anterior. Comparativ cu același trimestru din anul 2020, PIB-ul nu a înregistrat nici o modificare.
Tot INS arată că pe serie brută, PIB-ul în trimestrul I al acestui an a înregistrat o scădere cu 0,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2021 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 86 din 8 aprilie 2021. Astfel:
- rezultatele trimestrului I 2020, comparativ cu trimestrul IV 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,7%;
- rezultatele trimestrului III 2020, comparativ cu trimestrul II 2020, au fost revizuite de la 105,6% la 105,5%;
- rezultatele trimestrului IV 2020, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 104,8% la 104,6%”, se arată în comunicatul INS.
editor Dan Oancia
Foto: INS
Trimite articolul
XCa sa vezi , o ducem mai bine ca altii numai ca la noi … nu se simte !! Precis ca in vara parlamentarii o sa-si voteze majorare de cheltuieli – ceva calatorii prin tari exotice -ca doar este ,, malai ,, pentru cei ce au cutitul si painea .