Începând cu martie 2016, beneficiile obținute în urma negocierilor dintre consumatori și bănci, prin intermediul CSALB, au depășit suma de 4,4 milioane euro, media pentru fiecare caz soluționat fiind de 3.700 de euro în 2020.
Anul trecut aproape 2.500 de români s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). 95 de consumatori din Timiș au solicitat în 2020 și primele luni din 2021 o negociere cu banca sau IFN-ul pentru contractele aflate în derulare, județul Timiș fiind în primele zece din țară ca număr de cereri transmise către CSALB.
Caravana online a CSALB își propune să informeze consumatorii de servicii financiare despre posibilitățile și avantajele pe care le aduce concilierea față de soluționarea problemelor în instanță.
Câteva exemple despre ce au obținut timișorenii ale căror cereri de negociere au fost acceptate de bănci:
1. B. Paul a solicitat în cadrul CSALB eliminare comisionului de administrare. În urma negocierilor i s-a restituit comisionul de analiza dosar (200 euro), i s-a restituit comisionul de administrare credit (1.283 euro), i s-a eliminat pe viitor comisionul de administrare credit rămas de încasat, s-au achitat cu titlu de dobânzi legale față de sumele încasate: 446 de lei dobânda aferentă comisionului de analiză și 1.418 lei dobânda aferentă comisionului de administrare credit. Asta este un dosar format după ce banca și consumatorul au convenit asupra stingerii unui litigiu din instanță.
2. D. Marian a obținut restituirea comisionului de analiza dosar (576 euro), a comisionului de administrare credit (3.308 euro) și eliminarea pe viitor a comisionului de administrare credit rămas de încasat, în cuantum de 1.056 euro. În plus, a încasat 1.167 de lei cu titlu de dobânzi legale față de sumele încasate drept dobândă aferentă comisionului de analiză și 2.872 de lei dobândă aferentă comisionului de administrare credit. Și de data aceasta, dosarul s-a format ca urmare a unui acord de stingere a litigiului din instanță și rezolvării litigiului pe cale amiabilă, prin conciliere.
3. M. Rodica: i s-au restituit pentru două credite contractate comisionul de analiză dosar în valoare de 1.000 de euro și 70% din comisionul de administrare credit în cuantum de 5.470 de euro. În plus, a beneficiat de eliminarea pe viitor a comisionului de administrare credit rămas de încasat, calculat la 3.114 euro.
4. C. Ioana a beneficiat de ștergerea a 10.000 de lei din datoria pe care o avea către bancă. A cerut găsirea unei soluții în cadrul negocierii ca urmare a situației sociale dificile.
5. I. L. Laurențiu a beneficiat ca urmare a situației sociale dificile în care se afla de ștergerea integrală a datoriei de 2.633 de lei, restantă pentru un card de credit, precum și ștergerea restanței la un credit de nevoi personale de 1.780 lei.
Cererile pot fi trimise online, direct de pe site-ul www.csalb.ro, iar întreaga procedură de conciliere cu banca sau IFN-ul este gratuită pentru consumatori și nu durează mai mult de 90 de zile. Negocierea este intermediată de conciliatorii Centrului și prin email sau telefon, acest lucru fiind folosit mai ales în perioada pandemiei, când nu a fost posibilă întâlnirea fizică.
Consumatorii care trimit cereri către CSALB sunt sfătuiți să atașeze și documente care să justifice dificultățile lor financiare, scăderea veniturilor sau creșterea cheltuielilor. Dacă banca/IFN-ul acceptă cererea, este desemnat un conciliator care, în urma discuțiilor dintre părți, va propune la final o soluție de rezolvare a situației semnalate. CSALB lucrează în acest moment cu 19 conciliatori care sunt printre cei mai buni specialiști în drept și domeniul financiar-bancar din țară. Conciliatorii sunt profesori universitari, avocați renumiți și foști judecători.
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
(789)
Citiți principiile noastre de moderare aici!