Simptomele au început să apară în rândurile polițiștilor încă din urmă cu câteva zile. Mai mulți oameni ai legii s-au simțit rău, iar în urma testului rezultatul a fost pozitiv. Vineri, 16 dintre angajații IPJ Timiș erau confirmați ca având virusul, iar sâmbătă numărul lor a ajuns la 22. Dintre aceștia, patru sunt internați în spital.
Alți 13 oameni ai legii se află în izolare după ce au avut contact direct cu colegii lor bolnavi, au confirmat reprezentanții IPJ Timiș pentru TION.ro.
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș sunt testați pozitiv cu noul Coronavirus 22 de polițiști, iar 13 se află în izolare la domiciliu. Dintre aceștia, 16 polițiști testați pozitiv și 4 polițiști aflați în izolare sunt din cadrul Serviciului Rutier, care are un efectiv de 48 de polițiști. Precizăm ca Serviciul Rutier își desfășoară activitatea fără sincope. Pe lângă polițiștii rutieri din Timișoara, pot desfășura activități pe linie rutieră și polițiștii de ordine publică, cu aviz de poliție rutieră. Spațiile unde își desfășurau activitatea polițiștii diagnosticați au fost igienizate”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Trimite articolul
XIn politie se poarta masca… nu pot sa-mi explic. Sunt sigur ca se si dau amenzi, asa ei intre ei. Vela e mandru de voi si va ciocni in cinstea voastra…
-
Ceva de genul! :))))
-
se poarta masca? cum ? sub barbie? — bine acuma chiar daca s-ar purta masca, este de ajuns ca unul singur sa se abata de la regula si sa stranute si i-a infectat pe toti.
-
in SUA partidul Democrat discuta deschis despre desfiintarea Politiei…este un subiect care ar trebui adus spre dezbatere si in Romania…pastrate doar Criminalistica si Evidenta Populatiei. Politia Rutiera si Ordinea Publica desfiintate rapidus…impreuna cu Prostia Locala.
Exista radare portabile automate, camere cu senzori, camere video si astfel indisciplinatii se pot amenda automat, le trimite robotul amenda…de ordinea publica se se ocupe Jandarmeria si Prostia Locala desfiintata ca sunt total inutili.
-
@I-realism:cand vor intra hotii peste ma-ta in casa,sau cand va fi violata nevasta-ta,sau tu talharit,sa astepti robotii sa vina.
Esti incredibil de stupid!
,,Honnore de Balzac:
“Poliţia!… Cine sunt cei care o dispreţuiesc? Imbecili ce nu ştiu decât să batjocorească ceea ce înseamnă liniştea lor. Căci, suprimaţi Poliţia şi veţi suprima civilizaţia”-
Prima parte adevărat ! La sfârșit mănânci cacat la greu !
-
Serghei tu pe ce lume traiesti? Majoritatea poltistilor sunt mana in mana cu bandele de hoti sau violatorii lu’ ma-ta. Pana nu patesc (nu primesc)ei ceva nu misca un deget. Eu stiu un caz in care o fat de politist a fost saltata de pe starda. Doua saptamani de viol, mama ei, si pe urma lasata sa plece de n-a stiut sa dea nicio explcatie unde, cine, cand si cum s-a intamplat. De droguri ai auzit? Daca Politia ar fi “puternica” n-ar misca astia. Si apoi iti mai spun ceva: Romania are pe cap de locuitor cele mai multe “organe de represiune” si de “paza”. Cei din urma sunt cei fosti care la 45 de ani au iesit in pensie si si-au facut firme “de paza si protectie”. Numai politia are peste 160 000 de angajati (Politia, Jandarmeria si Politia de frontiera). La astia mai adauga Politia locala ( care nu-i cea nationala)inca vreo 40 000. Mai adauga zecile de servicii de la SRI la SIE. Adauga asa cum ti-am zis firmele de paza. Si pana la urma tot se fura, tot sunt crime, tot sunt violuri, asa ca SERGEIdormi linistit! Politia si alte organe ale statului, bine platite, (poate faci parte din aceste organizatii) te apara. Ia-l de mana si pe EDUARD. Aveti nume predestinate!
-
-
@Ancora cazurile Caracal sau Sanandrei (ala decapitat cu drujba) sunt edificatoare in ceea ce priveste eficienta politiei in materie de urgenta…despre preventie nici n-are rost sa vorbim.
Daca politia romana era sinonim cu incredere, integritate, profesionalism, inteligenta, eficienta…de acord ca meritau tot respectul, dar in halul in care sunt astazi institutia trebuie reformata din temelii… de fapt ca oricare institutia a statului.
Politia si infractorii au fraternizat, fostul sef IPJ Timis a fost condamnat la puscarie pentru ca proteja hotii de buzunare…probabil cea mai neinsemnata ilegalitate comisa. Rutiera ce face…avem cel mai mare numar de morti din Europa in accidente auto…pentru ce exista?
Concluzia: pana o salveaza politia de viol pah ma-ta, o fte ala pana se indragosteste de el.-
Esti asa de simplut in gandite incat ma intreb cu de stii sa respiri. Si tu si profesorul de legislatie Solo.Fiindca sunteti ,,informati,, de pe facebook,nu stiti cum este distributia puterilor in stat. Astfel,nu va duce capul sa intelegeti ca ,nu Politia elibereaza infractorii ci Justitia. Imi dai exemple cu Caracal si Sanandrei…pai e inutila discutia din moment ce tu repeti ca papagalul ce ai auzit la TV . Cauta mai adanc ca sunt publice informatiile si poate vei vedea ca esti manipulat de presa,ca astia publica doar parti din adevar(uneori) sau doar minciuni sfruntate dar care sa aiba un mare atuu : si fie ,,stiri bomba,,. Pentru click bite,adica pentru publicitate,presa mananca orice rahat.
Iti pot demonstra la infinit cata prostie debitezi si tu si alalalt,dar mi-a pierde timpul inutil. Ramaneti in prostia voastra si luati-va o camera.
-
-
-
In Ungaria amenzile de viteza se dau automat: radare fixe, dotate cu conexiune la retea. Metrologie facuta la zi, radarele sunt foarte performante (1,5% abatere, la 52km/h iti pot da amenda fara posibilitate de contestare). DOAR 2 inspectorate judetene (comite) din toata tara vizioneaza imaginile, daca dau OK pe amenda, numarul de masina e cautat in baza de date internationala, posesorul identificat impreuna cu adresa declarata de domiciliu, foaia de instiintare cu locul, viteza, nr masinii, datele de identificare si poze e printata automat, ambalata in plic, trimisa prin posta. AUTOMAT.
Bineinteles ca toti politistii au semnatura electronica, nu trebuie sa vada infractiunea live ca la noi, le merge conexiunea la baza de date.
Amenda se poate vizualiza online, nr de masina e user-ul, seria amenzii e parola. Ai desfasurator pentru plata (online, e mai greu/aiurea sa o platesti fizic la posta), ai datele limita de contestare a vitezei sau echipamentului, contul IBAN al judecatoriei pentru taxele aferente, ai posibilitate in 30 de zile sa ceri amanare daca ai situatie deosebita sau nu ai venit – ceea ce te va trimite de saptamana viitoare intr-un post de lucru in folosul comunitatii.
Deci se poate.
Dar noi avem ministri civili, politicieni, si la politsti le tataie curul ca daca au idei vor fi marginalizati si vor pierde avantajele (sa le fie rusine, se pensioneaza inainte de 50, cu pensie speciala, au tot felul de sporuri, daca se muta in alt judet li se plateste chiria sau, mai nou, RATA LA BANCA!
Si noi ne asteptam ca acesti indivizi sa ramana corecti cand prind un “potentat” sau sa faca treburile sa mearga mai bine?!?-
In 2012 am fost in Serbia cu cineva. L-am avertizat ca nu e voie cu aparat “antiradar”. Boala vitezei insa nu i-am putut-o scoate. La iesire din Zreneanin ( ca la noi!)era radar. La 70 km/h, opriti si amenda. Eram la venire in tara. N-aveam bani ( dinari) Aveam in total 40 euro. A vrut sa-l mituiasca ( ca asa stiam de pe vremea micului trafic) N-a mers. Am fost dusi la Politie unde a avenit un judecator de serviciu+ un traducator ( roman din Serbia, dar stia cam slab romaneste In schimb l-am platit).Noroc ca bancomatul ne-a dat dinari in loc de eli si am putut plati amenda, care nu era mai mult de 40 de euro. Romanul ne-a spus ca ORICE amenda se inregistreaza si este transmisa in Baza de date a Politiei. Nu poti “trata cu politistii ca alta data. Noi suntem in UE ??? Halal Poltie. Tin la vechile metode pentru spaga! .
-
-
Spui doar jumătăți de adevăruri.
Desfiinanțarea poliției în SUA este un gest forțat, și nu unul deschis (Democrații vor să pară așa) prin care se încearcă destabilizarea internă a societății americane tocmai pentru a influența negativ poziția Președintelui Donald Trump în următoarele alegeri prezidențiale.
Toată gălăgia cu BLM și revoltele stradale cu daune materiale majore sunt doar forțări finanțate din partea Democraților de-a acapara voturi printr-o tactică josnică și foarte ieftină. Păcat că Republicanii sunt prea pasivi și nu știu să profite pozitiv în situația de față.Este nevoie de Poliție. Prostia asta cu jumătăți de poliție este foarte periculoasă. Încetați cu copilăriile !
Trump 2020 ! Godspeed !
-
Este nevoie de politie inclusiv acum este mare nevoie sa amendeze pe cei care nu respecta regulile,dar este mare nevoie de incredere pentru a te duce sa reclami o fapta ilegala dar sa ai certitudinea ca cel caruia tocmai i ai reclamat nu il instiinteaza imediat pe cel reclamat si ii spune,uite ba cine te a reclamat,cutare,mult mai trebuie muncit aici,foarte mult,si pare o misiune imposibila,iar ce nu pot sa inteleg in perioada starii de urgenta era intrecere socialista cine da mai multe amenzi,s au dat milioane,acum ce s a intimplat,au pierdut din avint sau care este treaba,ca nu se mai dau aproape deloc amenzi,si mai trebuie lucrat la virsta de pensionare,cind se inscriu la scoala de politie nu ii duce nimeni cu arcanul,singuri isi aleg meseria,atunci isi aleg si anumite privatiuni,cite ori fi ele,tiar pensionari sub 55 de ani nu mai rebuie sa existe,pai restul lumii sintem mai prosti , iesim la pensie la 65 de ani,iar oamenii legii ies la 45 de ani,parca ceva nu se prea potriveste,de la 45 la 65 este o viata de om,nu spune nimeni ca este usor,dar totusi s ecam sare calul cu asemenea diferente.
-
-
Mai inutil pari tu din ce imi dau seama.
-
Sa inteleg ca tu vezi doar utilitatea politiei criminalistica adica doar in caz de crima ….mergi si fa-ti un test psiho, daca vine unul si o violeaza pe mata , pe nevastata si la urma pe ficata in timp ce tu te uiti , ai vrea dupaia sa vina politia sa l prinda pe faptas? In America au adus in discutie desfiintarea politiei cine de fapt ?…..o minoritate care face probleme de totimpul , nu muncesc , puiaza cate 15 copii ,traiesc din ajutoare sociale comit infractiuni zilnic si se cred discriminati cand le atragi atentia
-
Da ma. Și când te bate nevasta și suni la 112 sa vina o camera de filmat.
Astia stateau pe marginea drumului. S-au dat dracului! Ce sa faci, fetitele platesc in natura si -ti dau COROANE!
In loc sa fie pe teren, putorile astea stau in birou si freaca menta pe salarii de 8-10,000 lei. Normal ca se imbolnavesc de COVID. Daca ar sta 7 ore din 8 in aer liber, pe teren, sa dirijeze circulatia si sa dea amenzi la toti mitocanii de pe sosele, iar in ora aia de la birou ar purta masca regiuamentar, nu sub nas sau sub barbie, daca s-ar spala pe maini si nu s-ar mai scobi in nas si intre dinti… ar fi scapat. Asa, si-au tras un concediu medical de 3 saptamani platit tot din banii nostri.
-
8000-10.000 pe luna nu au nici sefii de inspectorate…salariile sunt de 3.000-4.000 de lei pe luna…fara de 30.000-40.000 de lei pe luna al unui doctor,cam cat e?10%….Cat despre pensii,sunt cele mai mici pensii de politisti din Europa si asta inainte de…suprataxare.In SUA pensia unui politist incepe de la 9.000 de dolari pe luna si e tot speciala…Dar de la tarile civilizate luam si invocam doar ce ne convine in functie de interes…
-
Esti un mincinos ordinar! Un politist local cu indemnizatia de hrtana ia in MANA ia cel putin 4000 de lei. Ala ce pazeste parcurile. Fara functie. Cei cu functii i-au 800 10 000 de lei in MANA. Adica au peste 16 000 brut. Asta la Poltitia LOcala Timis. https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3023061357753389&set=a.444252312300986&type=3. Tu nu vorbesti de alte Sporuri: Indemnizatie de hrana, ore suplimentare, haine. Minciuna e si mai grosolana cand te referi la medici. Un medic obisnuit, cum ar fi ala de familie, ia in medie 7000-8000 de lei in MANA.De ce nu te-ai facut MEDIC. Daca vrei sa fii bun trebuie sa INVETI TOATA viata nu sa stai pe MARGINEA SANTULUI sau in birou sa-i sufli CoronaVirus in nas. colegului. Sigur sunt cativa ( unii cu politica) care sunt sefi de spitale si mai au o norma ca PROFESOR, poate mai au o clinica PRIVATA sau lucreaza intr-o clinica privata etc. Astia probabil iau si mai mult decat zici tu. N-ai vrut sa inveti asa ca te-ai facut politist. Platit ca un MEDIC, fara sa faci nimic! Eu nu zic sa se desfiinteze, dar trebuie redusa la JUMATATE si sa fie PROFESIONISTI. Te uiti la unii si te apuca groaza. Niste BURTI de le este greu sa le poarte, daramite sa fuga dupa un hot.
-
Alt inept…de fapt acelasi de mai sus…confunzi grav lucrurile. Localii sunt platiti de Primarii,asta insemnand ca primarul da ori ce salariu vrea el. Politia Romana este platita de MAI si are alte grile de salarizare. Salariile sunt de 4-5000 ron in mana. Ncici sefii de IPJ nu iau sumele aberante de care pomenesti tu.
Cum spuneam,nu te mai informa de pe facebook ca pari cam prost.
-
-
Deci daca mai tine situatia cu Covid inca vreun an doi, vor sta acasa, platiti, pana la pensie?!?
Are rost sa ii mai tinem pe restul in strada sa se imbolnaveasca si ei?
Mai bine cu spor de periculozitate acasa.
Sunt sigur ca nu au vrut sa se imbolnaveasca, dar… ei sunt politisti! De aceea, probabil nici masca nu poarta in viata privata, pentru ca au voie!
Deoarece legea le da dreptul sa nu poarte centura, ei nu o poarta, pentru ca au voie! Nu pentru ca ar fi vulnerabili in cazul unui nefericit accident. Si tot noi platim spitalizarea.
Revenind la imbolnavirile de Covid din randul politistilor, din pacate ei nu pot evita contactul cu altii, posibil bolnavi in timpul serviciului.
Apropos, ar pute facea cineva un sondaj sa vedem cati din noi au vazut politisti pe strada in ultimii ani? La filtre, etc?
Oricare din noi parcurge orasul in lung si in lat intr-o zi, la orice ora, va vedea o multime de soferi indisciplinati. Doar ca politia nu e acolo, si daca e, un politist cu un judecator si careva avocati sigur au formulat in asa fel legea ca sa nu fie sactionati, sa fie multe scapari si usite.
De cand am carnet, am vazut, maxim 10 ocazii, filtre in Circumvalatiunii si Brancoveanu. Si nu cred ca au sanctionat prea multi.
-
Ai drepatae nu poara masca ! Lucrez pentru poliția de frontiera și ei sunt revoltați când le ceri sa poarte masca !
O mare minciuna cu guvidu și cu testele
Virusul se ia rapid in spatii inchise. Daca stau toata ziua in birouri asa se intampla, se infecteaza toti, ca daca erau in trafic, in patrulare, la dirijat traficul si altele ce trebuie sa le faca politia rutiera nu aveau cum sa se infecteze atatia!
Asa se vede ca nu fac nimic decat stau la barfe si rasete prin birouri!
Si poate asa inteleg si ei politaii, indiferent de serviciul in care sunt, ce important e purtatul mastii si poate se pun in sfarsit pe amenzi la cei care nu poarta!
Avand in vedere aceste lucruri eu nu am sa deschid geamul daca ma opreste vreun politist si cu atat mai mult sa ii inmanez actele! Nu vreau covid, deci, nu, multumesc!
-
Stii ca legea ii permite sa iti sparga geamul si sa te scoata prin el daca faci asta?
Abia astept primul tampit care sa faca ce spui tu. O sa stiu ca tu esti ala.
Imi iau popcorn si astept premiera.
Hai,fi dur.Demonstreaza-ne ca esti cu oo!
Si au venit jandarmii sa-i duca la spital?
Daca ramanea Petecelu nu se intampla treaba asta. De ce nu s-au infectat politisti la IPJ DOLJ? Ei vedeti, nu face nimeni treaba ca Ptecel olteanu.
-
Oltenismele din inspectorat i au infectat. A plecat de Petecel și a lăsat în urma o armata tot de olteni, primii doi polițiști infectați, tot olteni erau. Diferența e ca polițiștii bănățeni încă sunt sănătoși și pe baricade iar oltenii ptr nemunca au primit și salar de excelenta.
P. S. Sloganul oltenilor “cine e harnic și muncește, ori e prost, ori nu gandeste
Astia s AIA care au dat amenzi de trebe ,de nu trebe ,la toata lumea,in starea de urgenta?
Carantinare totala la institutie ar fi o idee Buna!
Sa dam ceva măriri de salarii pentru Mai si sănătate ca vezi doamne își risca viata pentru oameni.Cetatenii care lucrează în privat, fabrici pentru susținerea economiei nu primesc nimic niciodata. Sănătatea și politia sunt căptușite de clientelismul tipic romanesc alergător după un trai bun. Cine este pensionat in plina putere și reintegrat în diverse sisteme tot bine platite, cine deține clinici private oare CINE? Sau poate aceștia sunt motoarele ECONOMIEI? Societatea arata jalnic și acest lucru se datorează în special învățământului, sănătății și a celor care te apară. Riscurile meseriei sunt valabile pentru fiecare cetățean din orice domeniu. Cred ca propaganda asta intretinuta mereu pune într-o imagine proasta presa care știe de fapt adevărul dar participa în continuare la,, reformarea ” statului de drept.
-
Pentru omul de rind singura varianta optima este sa emigreze,acum,cu covidul acesta,este o problema,sa ramina in tara bugetarii pensionarii elevii sa vedem de unde o sa mai aiba bani pentru pensii speciale si de serviciu si salarii nesimtite,Romania nu este o tara locuibila,aici nu poti sa iti duci traiul,sistemul de sanatate este la pamint,educatia este sub pamint,orice interactiune cu o institutie a statului iti aduce o caruta de nervi,cine a plecat pina acum poate sa se felicite.
-
Bai Lache.Vasi-Lache.Emigreaza ma! Mergi ma tu spalator de cururi in Europa si strangator de sparanghel.
Cat de spalati pe creier ati ajuns incat vi se pare mai buna viata de sclavete decat cea de om liber in tara ta.
V-ati batut joc de copii vostrii,le-ati distrus viitorul umbland sa sclavagiti pentru niste bani nici aia multi,doar ca sa veniti vara acasa cu o masina inchiriata si sa va laudati ca puteti sparge 100 de euro…Vai de capul vostru de prosti…
-
Infectați la ordin, să trăiți!