Accidentul s-a produs vineri pe centura de ocolire a Timișoarei, în apropiere de sensul giratoriu de la intrare în Giarmata Vii. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, circula dinspre Dumbrăvița spre Aeroport, iar la un moment dat a intrat pe contrasens și a lovit un parapet. A fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat la spital, unde a murit.
„Un bărbat în vârstă de 61 de ani a condus un autoturism pe Centura Timișoarei, din direcția Dumbrăvița înspre aeroportul Timișoara, iar în dreptul km 3+800 m a pătruns pe sensul opus de circulație și a lovit parapetul de protecție aflat pe marginea părții carosabile. După aproximativ 2 ore, băbatul a decedat la spital”, transmit polițiștii timișeni.
Se pare că bărbatul a intrat în stop cardio-respirator în timp ce conducea. Oamenii legii au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Trimite articolul
XDrum lin