Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, o femeie conducea un autovehicul pe strada Hezerișului, iar la intersecția cu DN 6 – centura Lugojului a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de un bărbat, care tracta pe o platformă trei autoturisme și avea direcția de deplasare Caransebeș-Timișoara.
Mașina condusă de femeie a fost proiectată într-un alt autoturism care se deplasa regulamentar pe DN6 în urma coliziunii.
Cei doi conducători auto, între care s-a realizat prima dată coliziunea, au fost răniți și transportați la spital.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!