Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui bărbat în vârstă de 34 de ani. Acesta circula dinspre Caransebeș spre Lugoj, iar la un moment dat nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 36 de ani. Cele două mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului cea a șoferului vinovat a fost proiectată în autoturismul din fața sa, care la rândul lui a fost proiectat într-o altă mașină.
O femeie de 23 de ani, pasager în autoturismul șoferului vinovat, a fost rănită și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Tot la spital a ajuns și o femeie de 34 de ani, pasager în autoturismul condus de șoferul nevinovat, în vârstă de 36 de ani.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!