Accidentul s-a petrecut miercuri pe DN6, pe sensul de mers spre Remetea Mare. O tânără de 32 de ani circula dinspre Timișoara spre Remetea Mare, iar la un moment dat a virat la stânga fără să se asigure.
„O femeie în vârstă de 32 de ani a condus un autoturism pe DN6, din direcția Timișoara, înspre localitatea Remetea Mare, iar la kilometrul 546+380 de metri, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani care circula regulamentar din sensul opus de mers. În urma impactului a rezultat rănirea femeii în vârstă de 32 de ani”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XPericol public, ne omoară proastele astea
-
Conform unui articol de pe tion din 13 octombrie, tot pe ceatza ca si azi, tot spre Remetea, tot cu viraj la stanga situatia a fost inversa, asadar misoginismul ramane de porc.
“Accidentul s-a produs pe drumul ce leagă Timișoara de Remetea Mare. Un tânăr de 34 de ani conducea dinspre Timișoara, iar la un moment dat a virat la stânga pe un drum de acces. Nu i-a acordat însă prioritate unei tinere de 21 de ani care circula regulamentar din sens opus.”
Statistic, femeile fac mult mai putine accidente grave.
Conform art123 din regulamentului de aplicare al oug, viteza in conditii cu vizibilitate mai mica de 100m trebuie sa fie sub 50km/h(in afara loc, caci in loc. sub 30.)
Conducea regulamentar … ramane de vazut: cu ce viteza? avea farurile aprinse? Proiectoarele pt ceata(obligatorii a fi aprinse pe ceata daca masina e dotata cu asa ceva)? dar telefonul mobil unde era? stare de oboseala? poate a respectat tot, poate nu…
Si incepe sa cam fie polei, atentie pe poduri, in curbe, treceri de pietoni…
Mai bine sa ajungi decat sa incerci sa ajungi repede.
-
Ion esti sub papucul femeii…zilnic le evit in trafic,sunt cu ochii in tel,neatente,te calca pe trecere etc’
-
voi astia misogini..care incalcati majoritatea regulilor de circulatie si nu stiti adesea diferenta intre oprire si stationare, sunteri adesea cei mai ***** in trafic. Cu greu mai distingi un ins la volan care sa nu calce pedala dupa indicator de 50, la 80 ! si vai ce suparati dunt cand noi distibsele, incercam totusi sa il respectam cei la 50km/h..
Pacat ca exista waze uneori si va avertizeaza cand e politie…ca vai ce v ar mai lasa pietoni cu lunile.
E se scrie nu e tocmai concorm cu realitatea….ze vor face cercetari insa cat de puternic a cost lovita masina din fata poate fi si cauza ca soferul care venea dinspre remetea sa nu fi o ocolit spre drealta cu e normal xrumul acolo si a intrat crontal in femeia care era pe banda ei pentru a face stanga….ghinionul este ca din spate am si eu si nevazand din cauza cetiii masina care era distrusa si fara semnalizare sau lumini ,am atins partea din fata….ce a mai ramas …ca era un morman de fiare….la modul cat de rupta era masina …acel domn in conditiile de vizibilitate f redusa nu a circulat corect…cu viteza recomandata …ia spulberat toata partea din fata