Accidentul s-a produs duminică în jurul orei 13 pe A1, sensul de mers spre Deva, la coborârea din zona localității timișene Margina. Traficul era foarte aglomerat în zonă, iar la un moment dat patru autoturisme și un tir s-au ciocnit.
„La ora 13:11 am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 428 (ieșire la Margina).
A fost alertată Stația de Pompieri Făget și trimiși la locul intervenției 8 subofițeri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
În accidentul rutier au fost implicate 1 autotren și 4 autoturisme, cu 11 persoane, dintre care, 10 adulți și un minor”, transmit reprezentanții ISU Banat.
În urma impactului, o femeie a fost rănită și a fost transportată la spitalul din Făget pentru investigații și îngrijiri medicale. Polițiștii de la biroul autostrăzi s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XUnde o fi Titi Aur, ca sa predice despre conducerea defensiva(ironie, pentru botanisti/experti) ??? Unii habar nu au sa circule pe autostrada…in speta, cand vad ca se ingusteaza in zona Margina, accelereaza ca sa intre in fata TIR-ului sau ca sa depaseasca 3-4 masini, ca sint “veri” cu Schumi si nu au timp sa stea in coloana !!!!!
-
Confirm! De multe ori am pus frana pentru a-i lasă pe cei care forțat întrarea cu toate ca vedeau ca se îngustează banda 🙁
Aveți o pedala acolo care se numește “frână”…. Proști cu carnet.
După un drum pana la Craiova și înapoi, mi-am schimbat părerea despre români. Sunt niște nebuni, idioți, nu le pasă de ceilalți care sunt în trafic, depășiri pe linie continuă sau dublă continuă, depășiri pe trecere de pietoni, viteza în localitate de peste 90 km/h. Omul a pierdut noțiunea de respect, am devenit niște animale, pur și simplu animale. Ne meritam soarta.
-
Ai dreptate pentru ca amenzile sunt foarte mici !!!!
-
Știu foarte bine,cred că toți știm foarte bine, numa cine se face că nu vede e complice.