Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unei tinere în vârstă de 36 de ani. Ea circula dinspre Peciu Nou spre Timișoara, iar la intersecția cu DN59 nu a acordat prioritate unui autoturism condus regulamentar, de un bărbat de 35 de ani, dinspre Timișoara spre Șag.
Cele două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite. Este vorba despre șoferița vinovată, o fată de 15 ani și o fetiță de 7 ani.
În timpul verificărilor, polițiștii și-au dat seama că șoferul a consumat alcool. L-au pus să sufle în etilotest, iar rezultatul aparatului a fost de 0.28 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.
Oamenii legii au deschis acum pe numele șoferiței un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar șoferul băut a rămas fără permis de conducere.
Trimite articolul
XDeci au fost amandoi de vina, caz mai rar, ,,tanara,, de aproape 40 de ani si soferul alcolist, care acum va putea sa consume alcol fara nici o retinere
Posibil daca nu consuma putea evita
Niște idioți în minus pe șoselele mizerabile, sa se tureze acum acasă, nu pe străzi.
El adevarat barbat la 35 de ani iar ea o tinerica de 36 de ani. Curat-murdar!
Acolo ar fi ok un sens giratoriu.
Ar fi ok un sens giratoriu in acel loc.
-
O sa fie sens giratoriu.
Pe durata santierului este limitare la 40km/h.
Acum intersectia este si mai periculoasa, breteaua spre Peciu e blocata de santier, se circula in ambele sensuri pe breteaua spre DN. -
Se va face odata cu centura
-
Ca sa te asiguri si sa cedezi trecere nu-i nevoie neaparat de sens gir.Soferita inapoi la cratita.
Eeeeee! Daca ar fi baut mai mult mergea mai incet si apuca aia sa treaca. Vedeti voi: ” Bautura e buna, dar trebuie sa te ti de ea!”