Luni, 29 iulie. pe DN7 a avut loc un accident mortal, cu puțin timp înainte de ora 18.
Cei de la IPJ Arad spun că un tânăr de 18 ani, din Timiș, în timp ce conducea o mașină în afara localității Cicir, dinspre Deva spre Arad, a intrat în coliziune cu un autoturism care era oprit în coloană, condus de o femeie de 33 de ani, din Ghioroc.
După impact, autoturismul a ajuns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu rutier condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Hunedoara.
În urma accidentului, un tânăr de 22 de ani a murit, iar alte patru persoane, printre care un copil de 6 luni, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatele din dotare a indicat că niciun șofer nu era sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.
Trimite articolul
XVă dați seama că dacă ar fi băut un păhărel de vin doamna ce stătea în coloană, ar fi ieșit vinovată pentru întreg accidentul. … Cum e asta drept?
-
Probabil se considera ca puteai evita; ca esti mai constient de ce se intampla; ca ai reflexe mai bune. Nu pot face simulari ce se intampla daca erai nebaut.
-
Nu este adevarat. Ar fi iesit vinovata pentru ca a baut si atat.