Indivizii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar duminică au fost prezentați magistraților de la Judecătoria Timișoara cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au decis să îi trimită în spatele gratiilor pentru 24 de ore.
Vă reamintim că sâmbătă seară, cu puțin înainte de ora 23, cei doi au fost opriți de polițiști, pentru un control, în localitatea timișeană Foeni. Se deplasau cu o mașină condusă de cel mai mic dintre ei, în vârstă de 49 de ani. Fratele mai mare, în vârstă de 53 de ani, stătea pe scaunul din dreapta.
„În momentul opririi cei doi inculpați, frați, care se aflau în autovehicul, au coborât și au început să-i amenințe cu moartea cei doi agenți de poliție, aruncând cu pietre înspre aceștia și strigând că îi omoară și că îi cunosc. În acel moment, agenții de poliție i-au somat să înceteze, însă unul dintre inculpați s-a urcat la volanul autovehiculului și l-a condus în curtea imobilului în fața căruia fuseseră opriți, iar fratele său a continuat să arunce cu pietre spre agenții de poliție.
După ce a introdus autovehiculul în curtea imobilului, același inculpat – conducător auto a ieșit în fața imobilului, cu un par în mână, mergând spre agenții de poliție, în timp ce-i amenința cu moartea, moment în care unul dintre agenți a executat două focuri de avertisment în plan vertical cu pistolul din dotare, iar celălalt agent a executat un foc de avertisment în plan vertical cu pistolul din dotare”, povestesc procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Agresorii nu s-au potolit nici după ce polițiștii au tras cu pistolul, iar oamenii legii au folosit spray-uri lacrimogene. Abia în acel moment frații au intrat în curtea casei și s-au făcut nevăzuți.
Oamenii legii au solicitat sprijin, iar în zonă au ajuns mai multe echipaje de poliție. Cei doi frați au fost prinși după câteva ore, în jurul orei 1 noaptea. Unul dintre ei se ascundea într-o tufă pe câmpul din spatele imobilului în care au intrat inițial.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani, care se afla la volan, s-a ales acum cu dosar penal pentru refuzul recoltării de probe biologice, dar și pentru conducere fără permis. Mai mult, atât el cât și fratele său sunt cercetați penal într-un alt dosar, pentru comiterea infracțiunii de ultraj.
Cei doi frați au mai fost sancționați și cu câte 20.000 de lei fiecare pentru că au încălcat restricțiile impuse prin ordonanță militară.
Articole pe aceeași temă:
Au aruncat cu pietre în polițiști și i-au amenințat cu moartea. S-au tras focuri de armă în Timiș
Trimite articolul
XCivilzatia de Foeni, judetul Cimis, fruncea tarii, no ghini!…