Polițiștii locali de la Siguranță și Ordine Publică, aflați duminică dimineața în jurul orei 8:30 în patrulare, au dat peste un bărbat de 40 de ani, cu domiciliul în județul Gorj, care a abandonat pe domeniul public nu mai puțin de 30 de saci cu moloz.
Acesta a abandonat resturile de la materialele din construcții pe spațiul verde de pe Str. Divizia 9 Cavalerie, lângă gardul proprietății învecinate.
„Bărbatul a fost sancționat cu 30.000 de lei, conform OUG 92/2021, fiind impusă și măsura complementară de ridicare a deșeurilor și aducerea la starea inițială a locului în care au fost depozitate”, spun cei de la Poliția Locală Timișoara.
Poliția Locală recomandă ca eventualele resturi de la amenajări să fie predate unor operatori autorizați, nu abandonate pe domeniul public, pentru a evita astfel de situații.
Trimite articolul
X6000 de euro?
Voi sunteti catusi de putin normali la cap sau scopul este sa ne luati proprietatile si sa ajungem toti in strada?
Stat politienesc si din ce in ce mai abuziv. S-a vazut in pandemie.
-
Stat politienesc pentru lenesi si smecheri. Ceea ce este foarte bine, ca astia numai asa invata civilizatie, daca le dai peste bot! Pentru cei cinstiti si muncitori exista puncte de colectare deseuri/moloz.
-
Suma este cat se poate de modesta pt astfel de nesimtiti probabil de vreo 5 ori plus o mica condamnare penala ar fi fost corecta pt inceput. Probabil si tu ai astfel de comportament si din cauza asta esti revoltat, nu?
-
foarte bine, e o suma care te face sa te gandesti de doua ori. FOARTE BINE.
doar asa se pot invata romanii sa nu mai arunce tot pe unde ii taie capul.
iei o amenda de 6 mii de euro, te duci acasa si povestesti familieir, prietenilor, care o sa bage la cap.
cu vorba buna nu merge la romani
dragă nană și vere,
ai oportunitatea de a răspunde și a te apăra. veniră la civilizație oltenii cu cea avură mai de valoare. moloz.
nană, decât să aduci gunoaie în civilizație mai bine rămâi cu tot neamul tău acolo în pustie să crești bostan.
cu pasiune,
Timișoara