Polițiștii și jandarmii au verificat zonele aglomerate, societățile comerciale, dar și mijloacele de transport persoane. Au legitimat aproape 2000 de persoane și le-au dat amenzi celor care nu au purtat mască sau au încălcat restricțiile de deplasare.
„La activităţi au participat 305 forţe de ordine, fiind verificate 86 de societăți comerciale, 99 de locații/obiective, precum şi 107 mijloace de transport persoane, dintre care 47 de mijloace de transport în comun, fiind totodată verificate/legitimate aproape 2000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 268 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 117.950 de lei. Dintre acestea 236 de sancțiuni contravenționale în valoare de 95.950 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 32 de sancțiuni în valoare de 22.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!