Polițiștii timișeni de la Lugoj, Belinț, Găvojdia și polițiștii de la rutieră lugojeni au acționat, sâmbătă și duminică, pentru depistarea celor care încalcă regulile rutiere, dar și alte norme. Controalele au început sâmbătă la 8 și s-au încheiat duminică dimineață în jurul orei 2.
Oamenii legii au legitimat 243 de persoane, au verificat 157 de autovehicule, au controlat 7 paznici și au verificat 53 de societăți comerciale. La finalul acțiunii, polițiștii au totalizat 141 de amenzi în valoare totală de 30.200 lei.
„Polițiștii au efectuat 16 testări cu aparatul etilotest. Pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G. 195/2002R, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale. Au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost aplicate 4 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 și 16 pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020”, transmit polițiștii timișeni.
În timpul acțiuni, oamenii legii au depistat un bărbat care transporta ilegal 1.1 mc de lemn, în comuna Știuca. Acesta a fost amendat cu 1000 lei. De asemenea, polițiștii din Găvojdia au depistat un șofer sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul avea o alcoolemie de 0.80 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat și s-a ales acum cu dosar penal.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XBravo ca sunteti in strada sa prindeti maniacii, dar pacat ca ati iesit doar ca sa aduceti bani la buget, fiind trimisi de politicienii care ne-au indatorat in 2 ani cat pentru 3 generatii
Lasati PR-ul. Soferii disciplinati au ajuns niste “fraieri” si o raritate, deoarece Rutiera patruleaza pe tion mai mult decat in realitate. Mult mai mult!
In timpul asta se trece pe rosu la semafoare intr-o veselie continua…
Bravo MILIȚIEI, bravo, pungași mai mari ca voi nu există. La pândă, japca pe amenzi dar prevenție deloc.