La controale au participat polițiști și jandarmi. Oamenii legii au verificat zonele aglomerate, societățile comerciale, dar și mijloacele de transport persoane. Au aplicat sute de amenzi pentru cei care nu au purtat mască, sau nu au respectat interdicțiile de deplasare.
„La activităţi au participat 280 de forţe de ordine, fiind verificate 88 de societăți comerciale, precum şi 70 de mijloace de transport persoane, dintre care 39 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2500 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 352 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală 82.000 de lei. Dintre acestea, 315 de sancțiuni contravenționale în valoare de 81.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, precum și 21 de sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!