Oamenii legii din Timișoara au acționat joi între, 14 și 22, pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus. Au legitimat 84 de persoane și au verificat 48 de magazine și 50 de autoturisme.
Au dat însă numai 5 amenzi celor care nu purtau mască, iar alte câteva zeci șoferilor indisciplinați sau celor care au făcut scandal și au consumat alcool pe domeniul public.
„Polițiștii au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.685 de lei, dintre care 11 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 33 la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier și 5 la Legea 55/2020, pentru nepurtarea măștii sanitare în spațiile închise. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, trei permise de conducere”, transmit cei de la IPJ Timiș.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XAșteptăm TOLERANTA ZERO de la autorități ptr acesti derbedei. Cine se crede pilot de curse, sa meargă la competiții oficiale sa concureze cu ceilalți piloți, NU pe străzile orașului pline de pietoni și alti șoferi familisti cărora le pun viata în pericol în mod criminal de iresponsabil. Cum altfel, cind gonesti cu mult peste 100 la ora prin oraș? Mai grav e că totul sub PRIVIRILE NEPASATOARE ale POLITIEI de tot felul. Este inadmisibil ca Jandarmeria ori Politia Locala, ba chiar și cea de la MAI, sa invoce LIPSA CONMPETENTEI, cind un individ cu potențial de criminal la volan PUNE chiar VIATA CELORLALȚI ÎN MARE PERICOL.
ALOOO PRIMARI, DE CE NU LUAȚI ATITUDINE ÎN MOD PUBLIC, cît mai sonor,, de ce nu faceți conferință de presă pe acest subiect?! Sa mobilizați PARLAMENTARII TRINTORI ptr MODIFICAREA URGENȚĂ A LEGII, dacă asta e problema?!
Dar nu se poate sa stați complet NEPASATORI (demn de o nesimtire crasă) timp în care ca pieton sau biciclist îți este teamă la propriu sa mai ieși pe bulevard ori pe străzi cu TROTUARE BLOCATE DE MAȘINI PARCATE pe ele, ca să trebuiască să ieși pe carosabil, unde calcă accelerația tot dfeljl de nebun agresivii la volan.
-
Da, mai, omule, corect dar nimeni nu va face curat sau dreptate. Trebuie atunci insuti sa iei arma in mana la asa faze.
Asa parca scrie in acest articol,,razie pentru prevenirea raspindirii infectiei cu coronavirus,, , intreb doar ca eu inteleg mai greu,de ce era nevoie atunci sa opresca cele 50 de autoturisme,daca esti in masina personala singur sau cu membrii familiei cum poti sa previ ?(sau justificarea activitatii prin doua sau trei amenzi pentru neportul centurii de siguranta).
Sau este vorba de o practica a acestor ,,oameni ai legii ,, in ceea ce numesc ei control de rutina si eu numesc sicanarea populatiei de buna credinta.(in loc sa faca controale de rutina in mediul infractional,printre infractori sau posibili infractori).
Cit despre prevenirea raspindirii infectiei cu coronavirus ii invit in holul spitalului de oftamologie acolo unde se fac consultatiile oftamologice in orice zi de luni pina vineri de la ora 8 pina pe la 12 unde pe un hol de maxim 10 metrii patrati se inghesuie in permanenta circa 20 de oameni cel putin plus portarul care oricum este in plus,este numai la numar,si personalul medical care trece pe acolo sau iese din diferitele cabinete,hol unde portul mastii este destul de aleator.(ori de loc, ori sub barbie,ori in cel mai fericit caz,sub nas,si nici portarul nu este un fanatic al portului acestui dispozitiv).
In respectivul hol nu exista nici o posibilitate de a se pastra distantarea sociala,oamenii sint practic ingramaditi unul linga altul,nu exista vreo programare,daca iesi afara ti ai pierdut rindul si sa fi sanatos,trebuie sa mergi ,, la particular,, cu cel putin 150 lei o consultatie,bineinteles tot cam pe acelasi doctori care sint si la stat la acel spital.
Acolo daca doresc sa aplice legea si sa previna ,, raspindirea infectiei cu noul coronavirus,, oamenii legii vor avea front de lucru.