Bărbatul în vârstă de 37 de ani este născut în județul Cluj și locuiește fără forme legale în Timișoara. Era dat în urmărire după ce Judecătoria Sânnicolau Mare a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătorii de acolo l-au condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare pentru infracțiuni rutiere, însă la momentul respectiv nu a fost de găsit.
Era plecat în Anglia, iar în 21 decembrie a fost trimis acasă de autoritățile de acolo pentru că nu avea forme legale de ședere. A ajuns cu avionul la Cluj-Napoca, acolo unde polițistul de frontieră care i-a procesat documentele a observat mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, în sistemul informatic.
Polițiștii de frontieră i-au anunțat pe colegii lor, iar urmăritul a rămas în custodia unui agent până când ar fi trebuit să fie preluat. A povestit pe aeroport că știa de condamnare și că a venit special să se predea pentru a-și executa pedeapsa. A profitat însă apoi de neatenția polițistului care îl păzea și a reușit să scape.
Individul a fost de negăsit până luni, 3 ianuarie, atunci când un polițist de la Serviciul de Investigații Criminale l-a recunoscut pe stradă, la Timișoara. Se afla în apropierea sediului IPJ Timiș în momentul în care a fost abordat de omul legii și i-a povestit acestuia, cum a făcut-o și polițiștilor din Cluj, că intenționa să se predea. A fost imediat luat în custodie.
„În momentul depistării, acesta a declarat că intenționa să se predea. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Timișoara, în vederea executării pedepsei”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XUn borfas care pe aeroportul din Cluj a “vrut” sa se predea dar ghinion s-a razgandit plecand de sub paza ageamiului de la politia de frontiera. in momentul comiterii primei infractiuni rutiere trebuia sa aiba interdictie de parasire a tarii. Din cauza acestor infractori toti cei corecti sunt priviti dincolo de granita ca fiind potentiali hoti
Cum adica a fost prins? A venit singur la politie. Politia nu face nimic in afara de a sta degeaba si de a deschide / inchide lacate. Hotii vin sa se predea altfel ar trai linistiti.
De fapt nu l au prins, omul venise sa se predea. :)).
Trifoiul cu patru foi il gasesti mai usor decat un politist capabil si onest in tara asta.