Conform Aradon, polițiștii din Vladimirescu au fost anunțați vineri, 5 ianuarie, că un bărbat, în vârstă de 69 de ani, dat dispărut, a fost găsit spânzurat într-un imobil din localitate. Soţia bărbatului a văzut bicicleta acestuia în faţa casei fiicei. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului în podul casei.
„La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din Vladimirescu au fost sesizați despre posibila prezență a unei persoane dispărute, într-un imobil din localitate. Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat cadavrul unui bărbat de 69 de ani, din Vladimirescu. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Potrivit fiicei lui, el ar fi plecat joi, 4 ianuarie, la plimbare cu bicicleta și nu s-a mai întors acasă.
„Tatăl meu a plecat la plimbare cu bicicleta, nu s-a întors nici la prânz, nici la cină… Se aşterne noaptea iar el nu e acasa… Telefonul e stins, ca niciodată… Tot ce ne dorim este să-l găsim în viaţă, atât”, a scris fiica acestuia pe Facebook.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor impuse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!