Sâmbătă, 12 noiembrie, în jurul orei 8, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați că într-o cameră a unui hotel, aflat pe strada Mehadia din Timișoara, a fost găsită o persoană în stare de inconștiență. Descoperirea a fost făcută de una dintre cameristele hotelului.
„Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în camera de hotel fiind găsit, din nefericire, trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 40 de ani”, spun cei de la IPJ Timiș.
La fața locului a fost prezent și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului.
Conform procedurilor, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu bărbatul.
Trimite articolul
XPfizer sau Astra?
-
Heineken