Potrivit Aradon, joi dimineață, printr-un apel la 112 a fost dată alarma că o persoană în stare de inconștiență se află într-o mașină parcată pe Splaiul General Gheorghe Magheru din Arad.
La fața locului s-a deplasat un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Din nefericire, manevrele de resuscitare efectuate de echipajul medical nu au reușit să îl readucă la viață pe bărbat.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea stabilirii cauzei decesului. Totuși, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.
„La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre un bărbat, posibil decedat, într-un autoturism, pe Bulevardul (Splaiul – n.r.) Gheorghe Magheru. În urma efectuării cercetării la fața locului, bărbatul a fost identificat în persoana unui arădean de 43 de ani, care a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei și luării măsurilor de urmare. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Trimite articolul
XPfizerat?
-
statistic vorbind e infarct . Dar acuma poti sa crezi ce vrei : 5G , chiupacabra , moderna etc :)))
-
In ce “realitate” traiesti unde infarct la 43 ani este ceva normal?
-
Depinde ce stil de viata a dus defunctul si de eventuale boli de care suferea
-
Realitatea e ca suntem campioni la boli caridovasculare. O rata de deces din aceasta cauza probabil dubla fata de tarile unde alimentatia, miscarea, preventia si tratamentul sunt superioare Romaniei. E “normalitatea” romaneasca.
-
Scuze pentru graba, am dezinformat fara sa vreau. Daca faci o cautare dupa “Deaths due to coronary heart diseases in the EU” ai sa vezi o harta frumoasa care ne spune ca in Vestul Europei, de ex, sunt tari care au poate 500 pana in 1000 de decese la 1 milion din cauze cardiovasculare. La noi sunt 2-3000 de cazuri la milion, probabil 3-4-5 ori peste nivelul celorlalti.
-
si vaxu e cunoscut ca producand/agravand boli cardiovasculare?🤪
interesanta statistica aia, stii cumva, aia in vest “se culca sanatosi si se trezesc doamne fereste morti”? zic ca speranta medie de viata (sanatoasa?) e ce conteaza, dar daca acolo stam mai rau, banuiesc ca te vei revolta teribil cand vor vrea “astia” sa creasca varsta de pensionare astfel incat un roman sa ia pensie doar vreo 5 ani spre deosebire de un vestic 15-20. Nu?
-
Antivrajeala, esti un exemplu clasic de anlfabetism stiintiific. Statisticile sunt din 2020, vaccinul a fost administrat din 2021. Dar sunt convins ca nici macar argumentul asta nu-ti va schimba convingerea ca vaxul e de vina.
Varsta de pensionare a romanilor nu difera semnificativ fata de alte tari UE. Difera speranta de viata. Dar cand la noi mor de 3,5 ori mai multi oameni de boli cardio decat de cancer (pe cand in Franta, Danemarca, Olanda etc decesele cardio sunt sub cele de cancer), normal ca nu apuci pensia. -
@hai ca acum e bine, plus ca a treia oara e cu noroc, nu?
esti sigur ca ai inteles ce am scris? ia mai incearca o data, da’ dă deoparte ce ai tu “stiintific” in cap ca si prejudecati si incearca sa citesti ce am scris io, nu ce crezi tu ca am scris io. are vaxu efecte nashpa pe cardiovascular? da sau nu?
ce determina speranta de viata, oare are legatura cu nivelul de dezvoltare al unei tari? cu stresul zilnic de ex? asta nu cred ca e bun nici pe cardiovascular, tu ce zici? da’ alfabetizat stiintific te rog! pana la nivel de mastocite (ai goagal, da?) macar. Sau poate ceva legatura cu nivelul veniturilor? sau cu un vax🤪? etc. etc.
ps: astept sa-ti ceri scuze, care esti tu simpatic🤪
pps astept si sa protestezi(vehement si stiintific, ba chiar statistic🤪) impotriva cresterii varstei de pensionare la romani conform cu “viziuni” oiropene neaplicabile la noi daca ai un minim de bun simt. ceea ce banuiesc ca e cazul la tine, altfel nici nu ziceam ca astept sa-ti ceri scuze! desi ma doare fix in bicicleta de scuzele oricui, ma gandesc ca te-ai prins ca atacul la persoana pe post de argument are darul sa ma amuze🤣😂🤣🤪
(#🤪)^2
-
-
-
-
Obligat.