Potrivit reprezentanților ISU Timiș, alarma a fost dată marți dimineața de un vecin care a observat incendiul și a sunat la 112. Acesta le-a spus operatorilor că bătrânul care locuiește în casa incendiată este imobilizat.
„12 pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la locul incendiului, pe strada Herculane din Timișoara. Ajunși la fața locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum în bucătăria aflată la parterul locuinței. Fără să stea pe gânduri, pompierii au pătruns rapid în imobil unde au găsit un bărbat de 74 de ani, imobilizat în camera de lângă bucătăria incendiată. Victima a fost extrasă de urgență și predată echipajului SMURD, în stare de conștiență, intoxicat cu fum. Paramedicii au acordat primul ajutor medical victimei”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
După ce l-au salvat pe bătrân, pompierii au stins rapid incendiul, astfel încât flăcările nu s-au extins și la celelalte încăperi ale casei. Ei lucrează acum pentru evacuarea fumului din imobil și pentru stabilirea cauzei care a provocat incendiul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!