Incidentul s-a petrecut luni seară, în Jena, județul Timiș. Bărbatul de 49 de ani încărca baloți de paie cu un tractor care a fost lăsat neasigurat, iar la un moment dat a fost înțepat în umăr de încărcătorul utilajului.
„Astăzi, 31.07.2023 la ora 20:40 pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj au intervenit pentru salvarea unei persoane prinse într-un utilaj agricol în localitatea Jena.
În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 49 ani, care prezenta plagă înțepată în zona claviculei. Aceasta a fost transportată de către ambulanța SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara, în stare conștientă și cooperantă”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Polițiștii s-au deplasat și ei la fața locului pentru cercetări. Ei au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XLa cine sa deschida dosar penal? Nu era accident cu Cocalari? Atunci? Tractorului 😀