Potrivit polițiștilor, un șofer în vârstă de 53 de ani a condus un camion pe DN 59 dinspre localitatea Șag înspre Timișoara, pe banda 2, iar la un moment dat se pare că a acroșat un autoturism. Acesta era condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, care circula pe banda întâi.
În urma impactului, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost rănit și a fost transportat la spital pentru a beneficia de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!