Totul s-a petrecut marți, în jurul orei 20, la Lugoj. Femeia în vârstă de 51 de ani a cerut ajutorul poliției pentru că soțul ei, în vârstă de 50 de ani, a amenințat-o cu acte de violență. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că bărbatul a amenințat-o pe femeie în perioada 22-26 iulie și au deschis un dosar penal pentru amenințare.
Mai mult, polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului îi era interzis să se apropie de soția lui la mai puțin de 250 de metri. Câteva ore mai târziu, femeia le-a cerut din nou ajutorul.
„În data de 26.07.2022, în jurul orei, 22:35, polițiștii lugojeni, au fost sesizați din nou de femeia în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că soțul acesteia a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis la data de 26.07.2022, de polițiștii Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, prin care i s-a impus acestuia să păstreze o distanță minimă de 250 de metri față de soția lui, precum și față de locul de muncă și de locuința acesteia, bărbatul revenind la domiciliul comun.
De asemenea, bărbatul, înainte de a reveni la locuința comună, ar fi amenințat-o din nou cu acte de violență pe soția acestuia”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul a fost dus la audieri, iar apoi a fost reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție, dar și pentru amenințare. El a fost introdus în arestul IPJ Timiș.
Trimite articolul
XPlin de golani si crime in acest oras, dar nu vezi o patrula de politie, mai ales in zone unde au fost semnalate crime. Platim degeaba taxe la un stat slab !
De unde e barbatul? Lugoj, 3756 de locuitori, 1 inlocuitor. Sa se afle IQ-ul lui balubei, demult nu mai posteaza, o fi fost sa isi faca vaxxinul?
-
Nu mai comentez in acest ziar pana nu mor toti conspirationistii putinisti care comenteaza numai aiurea aici, precum si toti redactorii iresponsabili care le aproaba comentariile conspirationiste putiniste. Din pacate, nu am arma sa va caut prin toata Timisoara aia si pe unii si pe altii.
-
Gataia te mananca😂😂😂😂
-
balubo, din păcate pentru pentru noi toti, tie ti s-au aprobat commenturile idioate pana acuma. Baga doza si taci
-
arma sa va caut… ce arma e aia buna la cautari, ceva cu detector de conspirationisti putinisti? cu luneta speciala prin care vezi cine e conspirationist putinist si cine e conspirationist neputinist? is mai periculosi conspirationistii putinisti decat psihopatii care umbla cu arma dupa ei? Ce certificat nu ai putut obtine pentru permisul de port arma? Mergi la concert la Phoenix la Bocsa? Daca da, eu nu mai merg…
-