Bărbatul de 33 de ani nu avea voie să se apropie de soție și copii la mai puțin de 100 de metri, timp de șase luni. Duminică însă el a mers la locuința familiei, în Vucova, județul Timiș, și a încălcat astfel ordinul de protecție prin care judecătorii îi interziceau să se apropie de ei.
„În urma verificărilor efectuate a reieșit că, în data de 09.12.2022, Judecătoria Timișoara a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, în vârstă de 33 de ani, pentru o perioadă de 6 luni, acestuia fiindu-i interzis să se apropie de soție și de copiii acestora la mai puțin de 100 de metri.
În data de 12.12.2022, în jurul orei 11:17, bărbatul a încălcat ordinul de protecție, revenind la locuința comună, din localitatea Vucova, județul Timiș”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Individul a fost acum reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție. El a fost introdus în arestul IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!