Bărbatul are 50 de ani și intrase în carantină la domiciliu, în Ciacova, după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Marți, polițiștii din localitate au mers la locuința lui pentru a verifica dacă respectă carantina, însă l-au întâlnit pe drum, la scurt timp după ce a plecat de acasă. Le-a povestit oamenilor legii că mergea la cumpărături. A fost sancționat cu 1.000 de lei. Nu s-a ales cu dosar penal pentru că numai ce plecase de acasă și nu a apucat să intre în societatea comercială.
Nu a fost singura persoană amendată, în Timiș. Polițiștii și jandarmii au verificat 191 de magazine și firme, dar și 105 mijloace transport persoane. În total, oamenii legii au legitimat peste 3.000 de persoane și au dat amenzi de aproape 50.000 lei.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 49.500 de lei, dintre acestea, 120 de sancțiuni, în valoare de 45.500 de lei, fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, 6 sancțiuni, în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația sau deplasarea și o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii carantinării”, transmit cei de la IPJ Timiș.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XStati linistiti. Multi vaccinati bolnavi de covid misuna peste tot, unii cu simptome, altii fara. La fel si cei care fac covid care trebuie sa astepte 72 de ore pentru o testare. Acest om cu simptome va merge 3 zile peste tot sa faca aprovizionare, sa isi rezolve problemele. Suntem condusi de criminali si victime suntem toti indiferent cum va pozitionati vis-a-vis de acest subiect
-
Andreea, exista vecini, neamuri, rude, și online. Hai sa nu mai fim limitați mental, nesimțiți și cârcotași. Dacă voia soluții și opțiuni, avea. Dar când ești nesimțit și inconștient, faci pe prostul.
Numai 1000? Pai așa nu se învață minte! Trebuia 5000 lei amenda minima (dacă plătește repede) !
-
banateni falosi…..