Vineri seara, județul Timiș a fost sub Cod Roșu de vijelii și grindină, valabil până la miezul nopții. Ploaia torențială și vântul au lăsat în urmă pagube semnificative. Astfel, pompierii din cadrul subunităților de intervenție ale ISU Timiș au intervenit pentru evacuarea apei din cinci case, două demisoluri și două curți, pentru degajarea a 12 copaci căzuți pe carosabil și autoturisme parcate, degajarea elementelor de construcție la un acoperiș și pentru degajarea de cabluri de electricitate.
În sprijinul acestora au venit pompierii voluntari ai comunei Birda și orașului Gătaia. Cele mai multe solicitări s-au înregistrat în Timișoara, Lugoj și Margina.
Salvatorii au acționat cu nouă autospeciale de intervenție echipate cu trei motopompe.
În plus, mai multe localități din județ au rămas fără curent electric peste noapte. Defecțiunile vor fi remediate până sâmbătă, în jurul orei 10.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xcopaci netoaletati si acoperisuri construite prost. cine e de vina??