Polițiștii au fost sesizați marți că în noaptea de luni spre marți persoane necunoscute au pătruns în sediul unei case de pariuri din Timișoara și, cu ajutorul unor chei potrivite, ar fi furat 11.000 lei din seif. Oamenii legii au început să facă verificări, iar joi și-au dat seama că hoțul este chiar casierul firmei, un tânăr de 28 de ani.
„La data de 19.09.2023, polițiștii timișoreni au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 18/19.09.2023, în jurul orei 02:00, o persoană necunoscută a pătruns în incinta unei Case de Pariuri de pe strada Avram Imbroane din Timișoara, folosind chei potrivite,iar dintr-un seif a sustras suma de 11.000 de lei.
La data de 21.09.2023, în jurul orei 21:30, în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de ivestigaţii criminale din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara, s-a reușit depistarea unui bărbat în vârstă de 28 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Individul a fost dus la audieri, iar la final a fost reținut pentru 24 de ore. De asemenea, vineri, el a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, iar aceștia au decis să îl trimită în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile.
Din suma furată, polițiștii au recuperat 7250 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!