Din primele informații, mai mulți timișoreni, care au ieșit sâmbătă să se plimbe pe malul Begăi, au observat un corp plutind pe apă, în zona parcului Flora. Aceștia au dat alarma, iar la fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanță.
Cu ajutorul unei bărci, pompierii desfășoară căutări la momentul publicării acestei știri.
UPDATE. Cadavrul unui bărbat, găsit după câteva zeci de minute de căutări
După câteva zeci de minute de căutări, pompierii timișeni au reușit să scoată din apă corpul neînsuflețit al unui bărbat.
Acesta are în jur de 60 de ani și încă nu a fost identificat. Din primele cercetări, pe corpul victimei nu au fost observate urme de violență.
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă acum să afle atât identitatea bărbatului, cât și cauza decesului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!