Vă reamintim, în toamna anului 2022, după perchezițiile desfășurate de polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție la biroul său de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, chirurgul Marian Gașpar a fost dus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind suspect de luare de mită în formă continuată. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv. Detalii, AICI.
Anchetatorii susțin că, între 19 și 26 septembrie 2022, chirurgul ar fi primit de la șase pacienți diverse sume de bani, în lei sau valută, cuprinse între 100 și 2.000 de euro, în timp ce era șeful secției de Cardiologie.
Controlul celor de la DGA a venit în urma unui flagrant organizat de anchetatori, în timpul căruia medicul ar fi primit suma de 1.000 de euro de la un pacient.
Acum, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus trimiterea în judecată a chirurgului Marian Gașpar.
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului G.M., cercetat sub control judiciar pe cauțiune, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (7 acte materiale).
În fapt, s-a reținut că inculpatul G.M., în perioada 19.09.2022-26.09.2022, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins indirect şi primit, fără drept, de la mai multe persoane, diferite sume de bani în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu, în calitate de medic primar şi şef secţie Chirurgie Cardiovasculară în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara”, transmit procurorii.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCe facusi Gasparica luasi spaga :))
-
Gasca mare la cardiologie de spagari, daca nu ai bani nu te opereaza
Un client fidel este si domnul Feier HOREA , inca de acum 12 ani cerea 1500 euro pentru o operatie de schimbare de valva pe cord deschis, am patit-o personal, fara rusine.-
Si daca ai pățit o de ce nu ai sesizat ca la carte treaba asta? Ca sa o pățească si altii?
Stii ca esti obligat prin lege ca atunci cand iei la cunoștință astfel de practici trebuie să anunți imediat organele competente?! Esti obligat, nu este opțională treaba!-
Pentru ca ai mama pe mana acelui doctor si in momementele acelea conteaza mai mult sa iti vezi mama bine dupa operatie.
-
-
-
Acest Gaspar ( Spagar chiar ca i se potriveste numele) impreuna cu Socoteanu l-au operat si pe tatal meu Ne-au convins cu argumente ca este necesara interventia chirurgicala spunand ca daca o face sunt sanse de 95 la suta ca tatal meu sa se faca bine si ca sunt invers sansele daca nu se opereaza L-au operat …..si nu s-a mai trezit Spaga au luat-o si dupa operatie au iesit din spital ascunzandu-se de noi familia care asteptam langa biroul de receptie al spitalului Singurul care a iesit sa vorbeasca cu noi a fost medicul ATI care nu a vrut sa ia absolut nimic A zis discutam cu alta ocazie ….am fost sfatuiti sa mergem acasa si sasunam pt informatii ca nu avem voie sa intram sa nu ducem bacterii si virusi in spital. Am sunat si de 3 ori pe zi la telefon ne-au spus ca este bine doar putin obosit si starea este progresiv buna Dupa 3 zile a venit si apelul in care amfost anuntati ca nu mai traieste
Tatal meu, am aflat ulterior de la relatiile pe care le aveam ca nu s-a mai trezit din operatie !
Am fost sa-l luam acasa si ….au spus ca nu e in morga ca nu au camera frigorifica L-am gasit in liftul de serrviciu aflat la parter iar langa lift erau tomberoanele de gunoi /deseuri A cazut intreaga lume in capul meu Acolo in lift baiatul de la pompe funebre in prezenta mea l-au imbalsamat cu formol l=au barbierit si imbracat Acea imagine ma bantuie si astazi A murit de ziua lui de nume,Sfantul Ion …Banii i-au luat dar de vorbit cu noi nu au avut timp ai fugit Singurul care a venit a fost ATI-stul in drumul spre casa El ne-a anuntat ca operatia s-a terminat Era anul 1999 ianuarie-
Dumnezeu să îl odihnească!
-
Ceva de genul asta am patit cu bunica mea acum vreo 13 ani la doctorul Feier, dupa operatie macar s-a oferit sa ofere diferenta de spaga inapoi, mai putin cateva sute de euro, bani ce erau dati la colegii din echipa.Suferinta a fost prea mare atunci pentru a lua masuri….
-
cine mai zce nasoale de domnu avelo grijea ca nu stie
Acest Cristian…Chirurgul M.Gaspar se afla la Frankfurt in acea perioada.Nu incapeau doua sabii in aceiasi teaca.Chirurgul Gaspar a plecat in 1998 la clinica de chirurgie toracica din Germany din cauza divergentelor profesionale cu domnul Socoteanu, seful clinicii din Tm. la acea data. Cat de sordid…acest Cristian si cititorul sau.La 25ani dupa evenimentul invocat, postezi sa te afli in treaba.
-
Tatal meu a facut infarct in 01.01.1999 A fost internat la A.S.C.A.R. si apoi mutat la Cardiologie Padurea verde dupa 3 zile Adica nu stiu cu cine am vorbit in ianuarie 1999?
Ai cumva impresia ca alta treaba nu am decat sa ma iau de oameni?-
Bine, ba Cristi, ai infrant.L-ati incatusat, arestat, control judiciar. Da’ cu Socoteanu ce-ati avut? Acum sub administratia Fritz direct pe strada, cu lovituri repetate de cutit, fix in target.Succesuri guys.
-
Cu Socoteanu este vorba ardeleanului: The same shit ….
-
-