Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au declanşat, luni, o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, ei au depistat în apropierea satului Valcani, cinci cetățeni străini, în timp ce încercau să intre ilegal pe teritoriul României.
„Cetățenii străini au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că cei cinci cetățeni străini provin din Turcia și au vârste cuprinse între 26 și 50 de ani. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, cu scopul de a ajunge în Italia”, au precizat, marți, reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!