Migranții au fost descoperiți marți dimineață, pe drumul dintre Dudeștii Vechi și Sânnicolau Mare, județul Timiș. Oamenii legii au observat un microbuz înmatriculat în Hunedoara, al cărui șofer staționa pe marginea șoselei.
Au verificat mijlocul de transport și au stabilit că la volan se află un clujean de 50 de ani. În compartimentul pentru marfă au găsit 32 de cetățeni străini fără documente. Se pare că șoferul a solicitat 1.000 de euro pentru a face această cursă spre Timișoara.
„În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, cu intenția de a ajunge în vestul Europei. Șoferul microbuzului, în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza județului Cluj, a menționat că a preluat grupul de migranţi din apropierea frontierei cu Serbia şi urma să-l transporte în municipiul Timişoara”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Oamenii legii îl cercetează acum pe clujean pentru trafic de migranți. El a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi va fi plasat sub control judiciar timp de 60 de zile. Indienii sunt anchetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Trimite articolul
XPai, or adus macar ceva condimente de la sursa?
De ce este amendat si vercetat soferul? Altii organizeaza eveniment pentru migranti si isi fac si publicitate cu asta in presa locala. Am I right?
Da sa i lase frate sa plece, care i problema? Ce rău ne- au facut? Că fug din calea sărăciei? În loc sa i VINATI PE POLUATORI, ce arunca deșeuri pe toate drumurile, (mai rău ca-n India), ori pe ĂIA CE NE DEFRISEAZA PĂDURILE, HOȚII și TRANSPORTATORII. DE BUȘTEAN FURAT, boi irosiți banii publici pe niște emigranți?
Pentru câtiva Euro, îti vinzi si sufletul. Acuma, în cazul de fata, indienii erau deja în România, cum sa-i lasi sa vina pe jos pâna la Timisoara pe asa timp mizerabil?! Iar 1000:32=31.25 Euro / pe cap de indian, cam cât un bilet de tren…..
Colonizarea României și a Europei cu populații străine.
Oare mai rămâne vreo țară din Europa care să nu fie colonizată?
Parcă colonizarea era un lucru rău?
Acum colonizarea se ascunde sub numele de migrație, dar e tot colonizare și oamenii ăștia vor trebui să plece.
Asta va fi lupta europenilor în viitor, să se elibereze, să scape de colonizare.
Și când spun lupta nu mă refer în nici un caz la violență, violența e cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei țări, lupta trebuie să fie diplomatică.
-
Cetateni model, poarta masca, merita sa ajunga in vestul europei.
Ia mai cenzurati mai flacai Din corn sunati si cenzurati.Veti ajunge la Congresul pcr.pnl.