Cei trei minori, în vârstă de 14, 15 și 16 ani, au intrat pe radarul polițiștilor timișoreni în 16 octombrie. Au fost prinși de mai mulți taximetriști, pe strada Mureș din Timișoara, în timp ce se plimbau cu o mașină furată din Calea Aradului din Timișoara.
„În fapt, la data de 16 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au spart geamul unui autoturism parcat pe Calea Aradului din Timișoara de unde au sustras suma de 500 de lei și o cheie de rezervă de la o altă mașină parcată în apropiere, ulterior procedând la sustragerea autoturismului căruia ii aparținea cheia”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
La momentul respectiv oamenii legii nu l-au prins pe adolescentul de 16 ani care a reușit să sară din mașina furată și să se facă nevăzut. I-au audiat pe cei doi prieteni ai lui, iar apoi i-au lăsat în libertate.
După ce au scăpat de la poliție, cei doi minori s-au reîntâlnit cu prietenul lor și se pare că au spart zeci de autoturisme, cele mai multe taxiuri.
„Totodată, facem precizarea că în ultima perioadă pe raza municipiului Timișoara au fost sesizate mai multe furturi din auto, iar din investigațiile preliminare, se pare că cei trei minori sunt bănuiți de comiterea acestor fapte. Polițiștii efectuează in continuare cercetări pentru stabilirea activității infracționale a bănuiților”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
În 19 octombrie cei trei copii au mai furat un autoturism, un Opel, din Calea Șagului din Timișoara. Au plecat la plimbare cu el prin țară, împreună cu alți doi prieteni, și au fost observați, în noaptea de 21 spre 22 octombrie, de un echipaj de poliție la limita dintre județele Alba și Sibiu, în localitatea sibiană Apoldu de Sus.
Polițiștii sibieni au încercat să îi tragă pe minori pe dreapta însă cel de la volan nu a oprit la semnalele lor. Oamenii legii i-au urmărit aproximativ 40 de kilometri, până în Sibiu, acolo unde au reușit să blocheze autoturismul în trafic.
Copiii au sărit din mașină și au încercat să scape însă au fost prinși de oamenii legii care îi urmăreau. I-au dus la audieri și i-au chemat pe polițiștii timișoreni să îi preia în custodie.
Joi, băiatul de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. El a fost introdus în arestul IPJ Timiș.
„În cauză, continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a minorului de 16 ani precum și stabilirea calității procesuale a minorilor de 14 și 15 ani”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Minori prinși în timp ce se plimbau cu o mașină furată, la Timișoara
Trimite articolul
Xtrebuie retinuti si ceilalti2 pentru ca sunt un pericol public pentru ceilalti cetateni acesti indivizi…ar trebui dusi la scoala de corectie direct
-
Mai bine le-ar aranja o tentativa de evadare… nereusita.
aratati pozele cu ei , sa se faca de ras in oras
TINERET MANDRIA TARII !!!!,cu asa dascal PRESEDINTE, Intradevar avem o Romanie ca afara!!! AFARA DIN CIVILIZATIE!!!!
-
emilut, iar ti-ai gresit numele?
Tineri frumosi si liberi.
Puneti-i să muncească până le cade parul din nas