Proiectul se va desfășura, în Timiș, în perioada 25 iulie – 19 august, iar cei mici au ocazia să fie inițiați în unul dintre cele trei sporturi și să îl practice în mod gratuit.
„Elevii vor petrece activ o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive.
Cursurile de inițiere vor fi susținute de antrenori cu bogată experiență, în patru serii de câte o săptămână, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi.
Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, care a alocat și va distribui în acest sens către direcțiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare.
Proiectul se bazează și pe o serie de colaborări instituționale la nivel local, încheiate între direcțiile județene de sport și diferite structuri care vor susține buna desfășurare a cursurilor și pregătirii, în condițiile unei depline siguranțe”, transmit reprezentanții Direcției Județene pentru Sport Timiș.
Reprezentanții ministerului își propun ca un număr semnificativ dintre participanți să fie convinși să continue practicarea disciplinelor legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local.
Sesiunea de înscrieri a început, iar formularele pot fi completate AICI.
Trimite articolul
XBuna ziua,se poate un numar de contact pentru Timisoara va rog frumos.