Polițiștii locali au depistat duminică, în jurul orei 12, două femei care apelau la mila publică cu doi copii mici în brațe, în zona Bdul Regele Ferdinand, la Catedrala Mitropolitană. Erau la cerșit cu minorii în praf, căldură, neîngrijiți corespunzător, supunându-i astfel unor traume care îi pot marca pe termen lung.
Cele două femei, de 17 și respectiv 36 de ani, ambele din localitatea Bocșa, Caraș-Severin, au fost preluate de polițiștii locali împreună cu copiii, un băiețel și o fetiță de 11 și respectiv 9 luni, și au fost predate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, din Piața Regina Maria, pentru documentarea situației lor și luării măsurilor legale.
Oamenii legii atrag atenția pe această cale asupra riscurilor la care sunt supuși copiii în astfel de situații. Polițiștii locali acționează permanent și pro activ pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen, pe primul loc fiind interesul superior al minorului, luându-se toate măsurile avute la dispoziție din punct de vedere legal pentru protejarea acestuia.
Trimite articolul
XNu erau la cersit. N-ati inteles voi, era vorba de o chestie culturala a minoritatii respective. La ei munca e o mare rusine.
-
Cati romi ai angajat? Cati ai calificat la locul de munca?
Ce faci tu e mult mai rusinos si daunator societatii(xenofobie combinata cu nazism) decat cersetoria astora doua.-
dar tu?
-
esti penibil cu cu woke-ismul tau 🙂
Angajeaza-i tu boss-
Nu stiu ce e ala woke-ism si nu ma intereseaza, il las in seama tineretului. Dar stiu ce e aia xenofobie si ce e ala nazism si la ce pot duce. De criticat cand nu intelegi e usor Daca nu esti dispus sa ajuti, nu critica. Iar cand asociezi o etnie intreaga cu niste comportamente nedorite… tu insuti ai nevoie de ajutor… de specialitate.
-
O mica precizare, pentru cine nu stie “nazism’ vine de la “national socialism’
-
O mare precizare pentru cine nu stie: partidul nazist s-a numit asa(partidul muncitoresc national-socialist) din motive populiste(strategie de marketing electoral adica), nu aveau nazistii nicio treaba nici cu muncitorii, nici cu nationalismul autentic nici cu socialismul.
O mica precizare: Harap alb e un oximoron.
Manipu.larea fie ea si neintentionata… nu face cinste…
-
-
-
Doamnele in incercarea lor de a-si crestiniza (prin botez) copiii in sf. catedrala mitropolitana, au fost impiedicate de fortele de ordine sa-si duca la bun sfarsit crestinizarea.