În noaptea de joi spre vineri, o șoferiță de 37 de ani a fost oprită de polițiști pe strada Splaiul Tudor Vladimirescu.
În urma testării acesteia cu aparatul din dotare a reieșit că este drogată. Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.
În plus, duminică, 19 mai, în jurul orei 20, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au identificat pe strada Lacului din Timișoara o tânără în vârstă de 23 de ani asupra căreia ar fi fost găsite 13 plicuri tip ziplock, ce conțineau substanțe vegetale susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Drogurile au fost ridicate și sigilate, fiind înaintate către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!