În această după-amiază, pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare, împreună cu voluntarii din comunele Cenad, Saravale, Dudeștii Vechi și Periam s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, pe DJ 682.
Incendiul s-a manifestat pe mai multe focare, între Sânnicolau Mare și Savarale. Timp de câteva minute, drumul a fost inundat cu fum, la locul evenimentului deplasându-se în sprijin echipaje de poliție și jandarmi.
În același timp, în localitatea Sânpetru Mare a izbucnit un incendiu similar în urma căruia au ars aproximativ șase hectare de vegetație uscată și miriște, trei hectare cultură de grâu și un hectar de lucernă.
„Facem apel la cetățeni să nu igienizeze terenurile prin incendiere. De asemenea, vă reamintim, arderea vegetației uscate este strict interzisă.
NU utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată sau împădurite!
NU aruncați la întâmplare resturile de la țigară! Acestea pot genera incendii”, transmit cei de la ISU Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!