Accidentul, spun polițiștii, s-a produs în momentul în care un bărbat, în vârstă de 57 de ani, care conducea un motocultor pe strada Principală din comuna Saravale, a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla angajat în depășirea acestuia, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.
În urma impactului, două persoane au fost rănite. Este vorba despre bărbatul în vârstă de 57 de ani și o femeie în vârstă de 47 de ani, ce se afla în remorca tractată de către motocultor.
Ambii șoferi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Potrivit procedurii, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XMotocultor ce … motocultiva pe asfalt, remorca cu obloane home-made, facute din scanduri prinse cu cuie (presupun ca e foarte omologata remorca), femeie transportata in … remorca, ca si cartofii si un mod de conducere, clar preventiv. Ce pot sa mai spun?
-
Avea voie pe asfalt, pentru că motocultorul ăla era, de fapt, un (așa-zis) automobil Lăstun ”tunat” (după 1989), pe care ”uică Mirel gin Saravale” îl avea din tinerețe și de care era mândru ”foarce”, pentru că lumea îl numea ”Spaima șoselelor și a ulițelor”.