Vremea bună din ultimele zile i-a atras pe timișeni spre locurile de scăldat de pe raza județului. Cei de la ISU Banat avertizează însă asupra pericolului și îi îndeamnă pe amatorii de ieșiri în aer liber să aibă grijă.
Numai duminică pompierii timișeni au fost solicitați să intervină la două cazuri de înec. Una dintre persoane a răspuns manevrelor de resuscitare și a scăpat cu viață, însă cealaltă a fost declarată decedată.
„Pentru a evita pericolul de înec, vă recomandăm să respectați următoarele măsuri:
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu intrați în apa rece după expunere la soare;
- nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- nu lăsați copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitate;
- scăldați-vă doar în locurile special amenajate în acest sens;
- dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiți în acest scop doar bazinele special amenajate și supravegheate de personal calificat;
- nu vă scăldați în râuri, lacuri, canale de irigații ale râurilor, sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi și trunchiuri de copaci.
În cazul în care observați o persoană care se află în pericol de înec, încercați să o salvați, fără a vă pune viața în pericol”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!