Avertizarea hidrologică a intrat în vigoare luni de la ora 6.50 și este valabilă până în jurul orei 16. Codul Roșu vizează creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol pe râul Bega, stațiile hidrologice Făget și Balinț.
Cei de la ISU Banat au transmis avertizări RO Alert pentru persoanele care locuiesc în zonă și au activat Grupa Operativă în jurul orei 6.45. La Detașamentul Pompieri Lugoj a fost crescută capacitatea operațională, iar reprezentanții localităților vizate au fost avertizați. De asemenea, în jurul orei 8.45 se va întâlni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Între timp, pompierii au fost deja solicitați să intervină în comuna Răchita, județul Timiș, dar și în Făget. Șase gospodării au fost inundate acolo, iar salvatorii au fost solicitați pentru a ajuta la evacuarea apei. De asemenea, probleme sunt și pe drumul DJ609 Cladova-Dubești, acolo unde o porțiune a șoselei a fost inundată.
Situația a fost comunicată și Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele vecine, iar cei din Arad și Hunedoara au trimis în Timiș câte două echipe de intervenție cu câte două motopompe remorcabile fiecare. De asemenea, pompierii de la Detașamentele 1 și 2 Timișoara au fost și ei pre-alertați pentru a fi pregătiți în caz de nevoie.
UPDATE. Zeci de elevi evacuați alături de profesori, din școala de la Răchita. Bega s-a revărsat acolo
Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat decizia să evacueze școala din Răchita, luni. Aproximativ 65 elevi și profesori au fost evacuați.
„Prin Hotărârea Comitetului local pentru Situații de Urgență s-a dispus evacuarea a aproximativ 65 școlari, preșcolari și cadre didactice de la Școala Gimnazială Răchita”, transmit reprezentanții ISU Banat.
De asemenea, pompierii intervin în zonă după ce Bega s-a revărsat pe o porțiune de aproximativ 100 de metri. Salvatorii lucrează acum pentru înălțarea digului în zona localității.
„Se intervine pentru gestionarea acestei situații de urgență cu o autospecială de serviciu, două autospeciale de lucru, 2 motopompe remarcabile și 2 motopompe transportabile, 1 încărcător cu saci, 1 buldoexcavator, cu un efectiv de 27 pompieri. De asemenea, a fost dislocată o autospecială de transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului Lugoj. În sprijin intervin 6 voluntari din cadrul Primăriei Dumbrava”, transmit reprezentanții ISU Banat.
UPDATE 2. Pompierii timișeni intervin la foc automat, în zona Lugojului și a Făgetului
Pompierii timișeni intervin la foc automat pentru evacuarea apei din locuințe sau curți. De asemenea, a fost solicitați să intervină la Balinț, în Ohaba Lungă și la Mănăștiur.
Intervențiile până la ora 12:
- evacuarea apei din 9 gospodării în comuna Răchita;
- evacuarea apei din 9 curți în orașul Făget și dintr-un adăpost de animale;
- degajarea apei de pe drumul DJ 609 Cladova – Dubești;
- evacuarea apei dintr-o curte și salvarea unui câine blocat în apă, în comuna Balinț;
- evacuarea a 20 stupi de albine din apă, în Ohaba Lungă;
- degajarea apei de pe o stradă din Municipiul Lugoj;
- evacuarea apei dintr-o curte în localitatea Mănăștiur;
- consolidarea unui dig de aproximativ 100 m, în localitatea Răchita;
- evacuarea apei la un adăpost de ovine în comuna Belinț, cu un efectiv de 40 pompieri timișeni, 8 pompieri din cadrul ISU Arad și ISU Hunedoara și 6 voluntari din cadrul Primăriei Dumbrava și 23 de mijloace de intervenție specifice.
Foto și video: ISU Banat
UPDATE 3. Aproape 60 de curți inundate la Bodo, în județul Timiș
Zeci de pompieri din Timiș, Arad și Hunedoara au fost trimiși la Bodo, în apropiere de Lugoj. Salvatorii vor interveni pentru a evacua apa din aproape 60 de curți.
„Un efectiv de 35 pompieri din cadrul ISU Timiș, ISU Arad și ISU Hunedoara se deplasează în localitazea Bodo, pentru evacuarea apei din aproximativ 56 curți”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Cei de la ISU au mai intervenit la Răchita, Făget, Balinț, Ohaba Lungă, Lugoj și Mănăștiur.
video: ISU Banat
Trimite articolul
XDe ani si ani autoritatile sunt incapabile sa construiasca niste amarate de diguri!
banii se duc pe burtile specialilor!
-
“Pensiile speciale ne costă 0,85% din PIB, circa 12 miliarde lei. Dacă adăugăm și dobânzile aferente datoriei publice, însumăm 40 miliarde lei. Fix cât sunt cheltuielile de capital (investițiile din fondurile naționale)”
Sunt multe firme de îmbunătățiri funciare ceva au de spus.
Chiar trebue solicitată o intervenție a multor aceste firme sa construiască cea ce trebue in materie.gospodărire a apelor.
Pai cum domle? Ca la celalalt articol, cu avertizari de deversari in Timis, a spus clar un expert in comentarii ca trebuie intrebati toti cetatenii din Timis, sa se vada clar ca nu ploua. Acuma ce facem? Au lasat serviciile robinetul deschis doar sa para atotstiutorul platit in ruble, nestiutor. Eh, nu se poate, se supara Moscwa…