Potrivit reprezentanților Poliției Locale Șag, în data de 12 martie a fost surprinsă pe camerele de supraveghere din localitate o femeie care locuiește în comuna Banloc în timp ce abandona pe domeniul public doi căței. Polițiștii au identificat-o și a fost sancționată cu suma de 3.000 de lei.
„Potrivit legii, abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului pe domeniul public, fără hrană, adăpost și tratament medical. Deținătorii de animale au obligația de a le asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, etc. următoarele: un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare sub supraveghere, îngrijire și atenție etc”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Prin urmare, aceștia fac apel la cetățeni să își sterilizeze câinii, așa cum prevede legea și să evite abandonul acestora pe străzile comunei Șag, fiindcă pot pune în pericol trecătorii și implicit contribuie la cheltuirea unor sume din bugetul local ce pot fi distribuite către alte necesitați publice.
Amenzile pentru abandonul animalelor pot ajunge până la suma de 12.000 de lei.
Trimite articolul
XTe pomenești ca dobitoaca,așteaptă cu evlavie sfintele sărbători pascale…. mama ei de nație de idioți….
Sărăcuții. Au fost adoptați?
În biserică este altă mîncare de pește și cînd părăsește biserica alt om ,cel adevărat.
2365 locuitori, dintre care 355 inlocuitori, intre care si infractoarea. Sa se afle specia.
data viitoare le va da foc si ii va ingropa , pe idiotii astia nu ii poti invata nimic