Femeia a fost depistată de polițiștii locali aflați în patrulare în mijloacele de transport în comun. Joi, în jurul prânzului, oamenii legii au văzut-o în stația de tramvai din Piața 700 și și-au dat seama că este urmărită național pentru furt.
„Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban și Patrulare Navală, aflați în patrulare pe mijloacele de transport în comun, au depistat, în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11:50, în Stația STPT din Piața 700, o persoană urmărită național. Este vorba despre o femeie, B.C., de 36 de ani, din Oradea, județul Bihor. Aceasta era dată în urmărire deoarece se sustrăgea executării pedepsei, fiind condamnată pentru furt de bani și bunuri dintr-un hotel din Băile Felix, comis în anul 2019. Cea în cauză a fost predată la Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș”, spun polițiștii locali.
Femeia urmează să fie introdusă în penitenciar pentru ispășirea pedepsei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!