Accidentul s-a produs vineri dimineață pe DN59A, între Beregsău Mare și Săcălaz. Un bărbat în vârstă de 66 de ani circula spre Săcălaz, iar la un moment dat nu a păstrat distanța regulamentară în trafic și a lovit din spate un tractor care circula în fața sa. Ulterior, mașina a fost lovită de un alt autoturism care se deplasa în aceeași direcție.
„La sosirea echipajelor s-a constat că în accident au fost implicate 2 autoturisme și 1 tractor cu remorcă, încărcat cu îngrășământ. În urma evenimentului a rezultat o victimă, conștientă. Aceasta a fost transportată la spital de către ambulanța SMURD”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!