Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață pe sensul de mers spre ieșirea din țară, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
Un șofer care circula cu viteză a intrat sub un tir care staționa în coloană. Trei persoane au murit în urma impactului.
„Se circulă dirijat în Punctul de trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară, în urma unui grav accident. Un autoturism a intrat sub un TIR care se afla în față. În urma impactului au rezultat 4 victime, dintre care 3 au decedat”, transimt reprezentanții DRDP Timișoara.
foto: DRDP Timișoara
Trimite articolul
XCate accidente cu tiruri oprite pe banda 1 inainte de vama trebuie sa se mai intample ca cineva sa faca ceva?
Eu inteleg ca acolo se face coloana de tirui, dar totusi, restul opresc pe banda de urgenta. de ce ala e paralel oprit pe band 1 cu cel de pe banda de urgenta? avea avariile portnite? totusi e autostrada, opresti asa fara se semnalizezi?
-
Exact. Nimeni nu misca un deget. Ala oprit pe banda 1 sigur are pe altii in fata, e o chestie generalizata acolo. Fiind ultimul, daca nici nu era semnalizat corespunzator (lumini, triunghi la distanta, etc), cred ca va avea ghinionul sa o besteleasca.
-
Si daca avea semnalizările în funcțiune avea dreptul sa stationeze pe banda 1? Sau sa meargă cu 5km/h? În afara toti șoferii de tir staționează corespunzător în coada… la noi trebuie sa se găsească cate un amețit care e mai deștept ca restul
-
Si vrei sa pluteasca? Sau cum vrei sa se deplaseze pana in Vama? Cand se sta si cate 1 zi intreaga sa treci vama cand esti cu TiR din afara UE
-
Pai nu e chiar asa, ca daca e coada pe 2 randuri din vama, ce faci? Nu ti s-a intamplat sa mergi la greci cu masina si sa prinzi vama kilometrica, cu masini stationate pe toate benzile autostrazii? Adevarul e ca nici omul cu masina mica nu trebuia sa mearga atat de tare incat sa nu poata opri… Oare nici nu a fost atent pentru o fractiune de secunda? A mai fost si noapte. Nici eu nu merg pe autostrada cu faza lunga, dar cred ca imi voi schimba obiceiul.
-
-
Raul daca tu esti sofer mai bine arunca permisul la gunoi! Ce vina are soferul care era oprit in coloana din vama datorita formalitatilor pentru trecerea frontierei? Cretinul cu autoturismul nu vede o remorca oprita sau butona pe telefon la cel putin 100km/h. Cat despre banda de urgenta aceasta trebuie sa ramana libera pentru masinile de interventie nu banda 1 sau 2
-
Ai citit legislația pe bancheta din spate? De cand este banda de urgenta locul unde circula masinile de intervenție? Sper ca esti doar un sofer de oras si nu prea conduci pe autostrada.
-
Se interzice circulaţia, oprirea sau staţionarea autovehiculelor pe banda de urgenţă, cu excepţia cazurilor justificate, precum şi a autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritar.
-
toteu @ daca banda de urgenta este pentru urgente atunci cel cu autocamionul stationa corect, asteptarea pentru trecerea frontierei nu este o urgenta! Oricum soferul care a intrat sub TIR se ocupa de altceva, numai de condus nu. Astfel de tampiti sunt zilnic in trafic iar cand produc o nenorocire se scuza ca nu au vazut nimic
-
-
Astia sunt soferi de doi bani, in vama sunt o gramada de atentionari pentru situatia existenta, DAR acesti soferi nu vad nu aud nimic ,sunt numai ei si asta fac si in orase
Condoleante familiilor, din pacate, astfel de tragedii au devenit obisnuite pe drumurile din Romania. Dam vina ca nu avem drumuri si autostrazi, dar lipsa disciplinei in trafic, viteza, alcoolul si oboseala fac ravagii.
Daca ne comportam adecvat in trafic cu respectarea regurilor rutiere, cu siguranta astfel de tragedii pot fi evitate.
Interesant în comentariile deja citite este faptul ca nimani nu a pus în cauza soferul masinii. Adica, sa înteleg ca de vina ar fi cel care sta în coloana (fie chiar si ultimul)? Cu sau fara semnalizare? Cei care vin din spate, nu trebuie oare sa VADA cine este în fata si sa reduca viteza corespunzator? Nu spune legea oare ca cel din spate trebuie sa pastreze o distanta fata de vehicolul din fata astfel ca sa se poata opri la orice moment? Voi, cei care comentati aici si dati vina pe TIR, voi nu frânati când vedeti ca în fata voastra se afla un obstacol?! Bine, teoretic este posibil ca soferul sa fi frânt dar sistemul de frânare sa fi fost defect. Dar, voi, comentatorii, si nici eu, nu stim daca asa este. Oricum, este o teribila tragedie!
-
Ba da, si viteza si, probabil, neatentia soferului masinii mici au fost decisive. Dar nu e OK sa ai o banda full, pe autostrada, blocata. Noaptea nu prea se merge cu faza lunga pe autostrada, iar viteaza de 130 km/h nu permite franarea in conditii de siguranta chiar daca vezi un obstacol, in raza fazei scurte (lumina de intalnire). Cred ca ar trebui luate niste masuri preventive acolo, semnale luminoaste in apropierea vamii care sa clipeasca, ca la trecerile de pietoni din oras, sa anunte ca apar masini stationate, sa reduca viteza la maxi 100km/h sau chiar 80. Asta e deja un accident repetitiv.
-
Daca stai oprit ilegal pe autostrada porti toata vina si raspunderea e logic nu ai ce cauta acolo !
-
1) Nimeni nu te obligă sa mergi cu 130km/h! Vitez se adaptează, după toate regulamentele din Europa, la situatia si ocupaţia şoselei.
2) In toată Europa (în alte ţări nu stiu) cel care conduce este obligat de LEGE să-şi adapteze viteza astfel ca să poată frâna la timp si în siguranţă în functie de situaţia din faţa lui. Dacă nu vezi nimic în faţă, de exemplu, nici cu faza scurtă, atunci sau reduci viteza sau te opreşti pe dreapta până iese soarele! Faceţi o analogie cu unul care face jogging noaptea: dacă nu este lumină, faceti jogging cu aceiasi viteză ca ziua? Nu? De ce nu? Fiindcă vă este frică (ca si mie) să nu vă ciocniti cu cineva sau cu ceva. Dar dacă v-aţi ciocni, cine este vinovat? După voi, cel cu care v-aţi ciocnit căci nu are lanternă aprinsă. Stupid. -
Da, mai ales că există și semne care anunță că urmează vama și să reducă viteza!
-
@Dacian, coada de tiruri trece de semne. Ajungi intai la tiruri si dupa aceea la semne, atunci cand e mai nasol.
@Fix, pai cum adaptezi viteza daca nu vezi sa fie nasol? Adica mergi cu 130 pentru ca e OK si deodata ajungi sub tir pentru ca te trezesti cu el stationat pe banda 1. Unde ai timp sa adaptezi? Fix asta e capcana care prinde soferii: noapte, vreme buna, autostrada goala, drum drept si… pac! tir in fata pe banda 1, stationat sau deplasandu-se cu 5-10km/h. Ce indicii ai ca urmeaza pericole? Vezi semn ca mai ai 5km pana in vama si… pac! banda 1 blocata din senin. Daca nu esti din zona Timis/Arad habar nu ai la ce sa te astepti.
Dacă vamesi și polițiști de frontiera și-ar face treaba, nu s-ar face cozi. Pe ăștia nu ii luați în vedere, doar șoferii sunt vinovați
-
Dany,serios,ce vina ai vameșii ca cei cu autoturismul au mers cu viteza,si probabil mai butonau si telefonul…..Cu siguranta a fost neatentie din partea soferului…..
-
E inadmisibil sa se permita pe autostrada oprirea in germania faci puscarie direct nu e permis asa ceva
-
-
Tocmai că poliția de frontieră își face treaba și verifică tot ce intră și ce iasă din țară (exceptând migranții)! De aia e coada așa mare, că se numără greu șpaga și nu trebuie să vadă ăla din spate dacă tu dai mai puțin!
Ghiolbani … sa faci masina asa pachet, trebuia sa ai peste 100km/h . Tu daca intri in vama, trebuie sa reduci viteza la maxim 50km/h .
Probabil maimutoiu si butona telefonul.
Selectie naturala ….
-
Sunt stupefiat de faptul ca nimeni nu vede care e problema si anume faptul ca nu suntem in Schengen ! Cozi tot timpul, nervi, timp pierdut, poluare, etc. Diplomatia romaneasca e la pamant! Nimeni nu face nimic, nici macar nu vede nimeni care e problema ! Romania si Bulgaria sunt clar discriminate ! Putem bloca UE daca nu ne primesc, sau suntem membrii UE de mana a doua ? Incompetenta !
-
Bah, cine spanac sa ne ia pe noi in Schengen? Daca ar putea, ne-ar da afara din UE, dar nu pot. Din UE poti sa iesi, dar nu poti fi dat afara, altfel zburam de mult. Mai si faceau garduri de 10 metri inaltime in vami, cu sarma ghimpata si curent electric, sa fie siguri ca nu trecem.
-
Nu se vrea să ieșim din UE! Dacă chiar vrei vorbești cu Putin și îndată ești ieșit și ai și gaze naturale moka 10 ani de acum înainte!
-
-
Vasilica bati campii ce are Schengenul cu prostii care in localitati circula lejer cu 80-100 km/h, nu acorda prioritate, trec pe rosu sau conduc drogati?! In cazul de fata tampitul trebuia sa reduca viteza si sa opreasca dar el fie adormise fie butona pe telefon sa se laude ca pleaca din tara.
Acum doi ani niste cretini erau live pe autostrada in Ungaria la intoarcea spre tara iar in secunda urmatoare mureau sub un TIR. Tot ca nu eram in Schegen era cauza accidentului?
-
Autovehiculele de mare tonaj reprezinta cel mai mare pericol din trafic dar politia nu face nimic!