Razia polițiștilor s-a desfășurat în perioada 13-19 octombrie în toate zonele din oraș. Oamenii legii au răspuns la 44 de sesizări scrise și telefonice de la cetățeni. Au verificat terenurile pline de ambrozie, șantierele, rampele clandestine de gunoi, dar și gestionarea deșeurilor de către firme, asociații proprietari sau persoane fizice. În total, polițiștii au dat 32 de amenzi în valoare totală de 91.700 lei.
„Pe linia respectării colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, la locul de amplasare a pubelelor, au fost verificate 50 de asociații de proprietari și locatari și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 lei. Au fost identificate și transmise Primăriei, în vederea luării măsurilor de igienizare, un număr de 11 rampe clandestine de deșeuri, fiind împărțite 85 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public.
La capitolul șantiere, au fost verificate 40 de locații, fiind aplicate în total 8 sancțiuni în valoare de 18.500 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor. Printre locațiile în care au fost constatate nereguli se află Bdul Vasile Pârvan, zona Metro II, strada Felix.
Pe linia terenurilor neîntreținute și infestate cu ambrozia, au fost verificate 10 de locații, fiind aplicată 1 sancțiune, conform L62/2018, cu avertisment, dar și 2 sancțiuni în valoare de 3500 lei, conform HCL 371/2007 pentru necosirea ierbii.
În ceea ce privește depistarea persoanelor care abandonează sau depozitează deșeuri pe domeniul public, respectiv conștientizare pentru prevenirea și reducerea fenomenului, au fost identificate și sancționate 6 persoane, amenzile aplicate acestora fiind în valoare de 8.700 lei, pentru abandonul deșeurilor pe spații verzi sau depozitarea lângă pubele, în zone precum Ion Creangă, Arieș, Aurel Pop. Alte 6 persoane au fost sancționate cu 4000 lei pentru neîncheierea contractelor de salubrizare. Au fost verificate în total 102 contracte de salubrizare”, transmit polițiștii locali.
Tot în această săptămână, polițiștii au dat și cinci amenzi de 7500 lei administratorilor din piețele 700, Iosefin, Lipovei, Dacia și Girocului pentru neîntreținerea curățeniei și gestionarea defectuoasă a deșeurilor. De asemenea, o persoană a fost amendată cu 45.000 lei, în cartierul Kuncz, pentru că a incendiat deșeuri pe domeniul public.
Citiți principiile noastre de moderare aici!